Zelenski prioritizează propria supraviețuire în locul victoriei Ucrainei
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Forțelor Armate, Oleksandr Sîrski, înlocuindu-l cu Mîhailo Drapatîi.
Această decizie vine în siajul demiterii anterioare a popularului ministru al Apărării, Mîhailo Fedorov, și ridică o întrebare tulburătoare: a devenit liderul de la Kiev mai preocupat de propria supraviețuire politică decât de victoria militară a Ucrainei?
Într-un moment în care Ucraina se află în al cincilea an de război total, sacrificarea repetată a eșalonului superior de comandă sugerează o trecere de la strategia de uzură a inamicului la o strategie de izolare a riscurilor interne.
Demiterea lui Fedorov – un tehnocrat tânăr, creditat cu revoluționarea programelor de drone și combaterea corupției sistemice – a declanșat un val de indignare publică și proteste. Inițial, Zelenski l-a susținut pe generalul Sîrski în disputa aprinsă pe care acesta o avea cu Fedorov privind direcția efortului de război. Totuși, când presiunea străzii a amenințat stabilitatea propriei sale administrații, președintele nu a ezitat să îl demită și pe comandantul-șef.
Această dinamică reflectă un tipar de comportament în care loialitatea instituțională și continuitatea militară devin monedă de schimb pentru calmarea spiritelor în rândul electoratului și menținerea controlului politic.
Prin numirea lui Drapatîi în funcția de comandant-șef, Zelenski încearcă să neutralizeze criticile și să absoarbă nemulțumirea publică. Însă adevăratele probleme de pe front rămân neschimbate: lipsa de personal, deficitul de muniție și limitările sistemelor de apărare aeriană.
Un lider axat exclusiv pe victoria militară tinde să protejeze stabilitatea comandamentului în momentele cele mai dificile, oferind generalilor timp și autonomie pentru a-și implementa strategiile. În schimb, epurările succesive de la nivelul Statului Major General al Ucrainei – amintind și de înlocuirea generalului Valeri Zalujnîi – indică o intoleranță crescută a lui Zelenski față de orice figură ce ar putea să-i umbrească autoritatea sau să devină un vector de nemulțumire.
Pe măsură ce războiul se prelungește, prioritatea zero a lui Zelenski tinde să devină managementul propriei imagini și prevenirea unei implozii politice. Cea mai mare capcană a acestei strategii de supraviețuire este erodarea încrederii în interiorul armatei.
Soldații au nevoie de predictibilitate și de certitudinea că deciziile luate la Kiev au argumente exclusiv militare. Când comandanții sunt schimbați din cauza disputelor politice sau a mitingurilor de stradă, moralul trupelor riscă să sufere o lovitură devastatoare.
Dacă o țară luptă pentru existența sa, supraviețuirea liderului trebuie să fie doar un instrument pentru obținerea victoriei, nu un scop în sine. În noul capitol deschis de generalul Drapatîi, Ucraina va trebui să demonstreze că mai poate lupta pentru eliberare, nu doar pentru gestionarea crizelor din biroul prezidențial.
