România va deschide o nouă vamă la Sighetu Marmației, la granița cu Ucraina

RL
RL
Avatar photo
DeRL

România va deschide o nouă vamă la Sighetu Marmației, la granița cu Ucraina

În conformitate cu memorandumul Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei, va fi înființată o nouă vamă.

Memorandumul prevede inițierea demersurilor pentru modificarea Acordului dintre România și Ucraina privind deschiderea noului punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Bila Terkva, în vederea adaptării regimului de funcționare la nevoile comunităților locale și ale traficului transfrontalier, informează Guvernul.

Punctul de trecere Sighetu Marmației – Solotvino va rămâne funcțional 24/24 și după deschiderea noului punct de frontieră.

Demersul răspunde solicitărilor formulate de reprezentanții comunității românești din Ucraina, de autoritățile locale și de mediul de afaceri din județul Maramureș, care au semnalat necesitatea asigurării mobilității persoanelor, a continuității activităților economice și a accesului serviciilor de urgență între cele două state, informează Guvernul.

Publicitate
Ad Image

Propunerea are la bază evaluările misiunilor diplomatice ale României din Ucraina și concluziile reuniunilor tehnice bilaterale, în cadrul cărora partea ucraineană și-a exprimat disponibilitatea de a analiza menținerea în funcțiune a actualului punct de trecere a frontierei în regim permanent.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *