Mihail Dan Dojană readuce în discuție costurile asociate finanțărilor europene și modul în care acestea sunt suportate pe termen lung de statele membre. Într-o intervenție video, acesta afirmă că România ar trebui să analizeze mult mai atent costurile reale ale mecanismelor financiare europene și susține că românii ajung să participe la plata dobânzilor generate de împrumuturile contractate la nivelul Uniunii Europene.
„Noi suntem fraierii care plătesc dobânzile Europei”, afirmă Mihail Dan Dojană în fragmentul video, într-o critică privind relația financiară dintre România și Uniunea Europeană.
Declarația deschide o discuție mai amplă despre un mecanism care a devenit extrem de important după pandemia de COVID-19: împrumuturile contractate de Comisia Europeană în numele Uniunii pentru finanțarea programului NextGenerationEU, din care face parte și mecanismul care finanțează PNRR.
De unde vin banii pentru PNRR
Pentru finanțarea NextGenerationEU, Comisia Europeană se împrumută de pe piețele de capital în numele Uniunii Europene.
Potrivit datelor oficiale ale Comisiei, UE estimează că va atrage până la sfârșitul anului 2026 aproximativ 634 de miliarde de euro prin împrumuturi, în cadrul unui program care a avut inițial o anvelopă maximă de aproximativ 806,9 miliarde de euro.
Cea mai importantă componentă este Mecanismul de Redresare și Reziliență, prin care statele membre primesc bani sub formă de granturi și împrumuturi, în schimbul realizării reformelor și investițiilor prevăzute în planurile naționale.
România beneficiază, conform celei mai recente versiuni publicate de Comisia Europeană, de un plan în valoare de aproximativ 20,1 miliarde de euro, dintre care circa 13,6 miliarde sunt granturi, iar aproximativ 6,5 miliarde sunt împrumuturi.
Cine plătește dobânzile pentru banii împrumutați de UE
Aici apare una dintre nuanțele importante ale dezbaterii.
În cazul împrumuturilor acordate direct statelor membre prin NextGenerationEU, costurile de finanțare sunt atribuite beneficiarilor respectivi. În schimb, dobânzile aferente componentei nerambursabile – adică granturilor – sunt suportate din bugetul Uniunii Europene.
Iar bugetul european este alimentat inclusiv din contribuțiile statelor membre, calculate în principal în funcție de venitul național brut, dar și prin resurse bazate pe TVA, taxe vamale și alte surse.
Prin urmare, statele membre participă colectiv la finanțarea bugetului UE, însă formularea potrivit căreia România ar plăti pur și simplu „dobânzile Europei” simplifică un mecanism financiar mult mai complex.
Datoria europeană va fi rambursată până în 2058
Împrumuturile contractate pentru NextGenerationEU nu dispar odată cu finalizarea proiectelor PNRR.
Comisia Europeană precizează că rambursarea împrumuturilor aferente programului începe din 2028 și se poate întinde până în 2058.
Împrumuturile primite de state vor fi rambursate de țările beneficiare, în timp ce partea aferentă granturilor va fi rambursată prin bugetul Uniunii.
Pentru acoperirea acestor costuri, instituțiile europene au discutat și introducerea unor noi „resurse proprii” ale bugetului UE, astfel încât rambursarea datoriei comune să nu fie suportată exclusiv prin majorarea contribuțiilor naționale.
Mihail Dan Dojană cere o analiză a costurilor reale pentru România
Intervenția lui Mihail Dan Dojană pornește tocmai de la această dimensiune pe termen lung a finanțărilor europene.
Din perspectiva exprimată de acesta, dezbaterea publică se concentrează prea mult asupra sumelor pe care România le primește și prea puțin asupra costurilor, obligațiilor și angajamentelor financiare care rămân în timp.
Mesajul său este că fiecare mecanism european de finanțare ar trebui analizat nu doar prin prisma banilor disponibili imediat, ci și a modului în care aceștia sunt finanțați și rambursați.
Este însă importantă distincția dintre granturi și împrumuturi. Granturile nu sunt rambursate direct de România ca un credit național, în timp ce împrumuturile contractate prin mecanism presupun obligații financiare pentru statul beneficiar.
PNRR: bani europeni, dar și reforme obligatorii
Finanțarea prin PNRR este condiționată și de realizarea unor jaloane și ținte negociate între fiecare stat membru și instituțiile europene.
Statele nu primesc automat toate sumele prevăzute în plan. Plățile sunt legate de demonstrarea implementării reformelor și investițiilor asumate.
Comisia Europeană descrie Mecanismul de Redresare și Reziliență drept un instrument destinat finanțării reformelor și investițiilor care trebuie finalizate până în 2026.
Tocmai combinația dintre finanțare, condiționalități și rambursarea datoriei europene comune face ca subiectul să rămână unul important atât economic, cât și politic.
Cât câștigă și cât plătește România?
Declarația lui Mihail Dan Dojană readuce astfel în discuție o întrebare mai largă: cum trebuie evaluată participarea României la mecanismele financiare ale Uniunii Europene?
O evaluare completă presupune mai mult decât compararea contribuției României la bugetul european cu valoarea fondurilor primite într-un singur program.
Trebuie analizate separat granturile, împrumuturile, contribuțiile la bugetul UE, costurile de finanțare, investițiile realizate și efectele economice pe termen lung.
În același timp, faptul că Uniunea Europeană se împrumută în comun reprezintă o schimbare importantă în arhitectura financiară europeană, iar datoria generată de NextGenerationEU va continua să producă obligații bugetare mult după încheierea PNRR.
Dincolo de formulările politice, întrebarea ridicată de această dezbatere rămâne legitimă din punct de vedere economic: care este bilanțul final pentru România între banii primiți, investițiile realizate, reformele asumate și costurile financiare suportate pe termen lung?
