Ali Khamenei, fost lider suprem iranian, va fi înmormântat pe 9 iulie
Ayatollahul Ali Khamenei, care a condus Iranul timp de aproape treizeci și șapte de ani, înainte de a fi ucis în urma unor bombardamente israeliano-americane pe 28 februarie, va fi înmormântat pe 9 iulie la Mashhad, a relatat sâmbătă televiziunea de stat iraniană, citată de Le Monde.
Funeraliile lui Ali Khamenei, prevăzute inițial în martie, dar amânate din cauza războiului, se vor desfășura pe parcursul a șase zile, începând cu 4 iulie, în capitala Teheran, precum și în orașele sfinte Qom (nord) și Mashhad, de unde era originar Liderul Suprem, a precizat postul de televiziune.
Începutul funeraliilor naționale pe 4 iulie va coincide cu sărbătoarea națională a Statelor Unite, care în 2026 marchează 250 de ani de existență. Fiul lui Ali Khamenei, Mojtaba, i-a succedat la începutul lunii martie ca Lider Suprem, al treilea de la înființarea Republicii Islamice în 1979.
Mojtaba Khamenei, rănit în atacurile care i-au ucis tatăl și numeroși alți oficiali, nu a apărut în public de la numirea sa și a comunicat doar prin declarații care i-au fost atribuite.

