Trump își justifică câștigul de 1,2 miliarde de dolari din criptomonede
Președintele american Donald Trump și-a apărat miercuri câștigurile de aproximativ 1,2 miliarde de dolari făcute anul trecut din activități cu criptomonede, în 2025, subliniind că „toată lumea profită” de întoarcerea sa la putere.
„Știți de ce fac eu profit? Pentru că bursa crește. Toată lumea face profit”, le-a declarat Trump jurnaliștilor, în timp ce se pregătea să facă primul său zbor la bordul noii aeronave prezidențiale Air Force One, oferită de către Qatar, relatează AFP.
Întrebat despre acuzațiile că își folosește funcția pentru a se îmbogăți personal, Trump a răspuns că veniturile sale sunt plasate în trusturi fără drept de control – structuri folosite de către persoane care ocupă o funcție publică, pentru ca bunurile lor private să fie gestionate în mod independent. „Eu nu mă ocup de finanțele mele personale. Avem fonduri care-mi gestionează banii”, a spus Trump.
Trump a dat asigurări că averea sa se datorează carierei sale anterioare, în pofida faptului că aceste venituri provin din activități pe care le-a desfășurat după ce s-a întors la Casa Albă. „Nu știu dacă am avut o carieră mai bună în politică sau în afaceri, dar am avut o carieră mare în afaceri”, a declarat el. „Deci, profităm toți. Eu profit pentru că am mulți bani și mult cash”, a adăugat Donald Trump.
Potrivit unui document făcut public marți de către Biroul Eticii Guvernamentale (OGE), șeful statului american a primit aproximativ 550 de milioane de dolari mulțumită legăturilor sale cu platforma de criptomonede susținută de către familia sa – World Liberty Financial (WLF). În document apare de asemenea un venit de 635 de milioane de dolari obținut în virtutea unui acord de licență legat de criptomoneda care îi poartă numele – $TRUMP – comercializată cu câteva ore înaintea învestirii sale, în ianuarie 2025.
Activitățile lui Donald Trump în sectorul criptomonedelor sunt principalul motiv care explică aproape o triplare a patrimoniului său personal – de la 2,3 la 6,5 miliarde de dolari – din 2024 și până în 2026, potrivit revistei Forbes.
Fostul magnat imobiliar este acuzat cu regularitate de conflict de interese, cu privire la faptul că a investit în industria monedelor electronice, în pofida faptului că a luat, de la învestire, mai multe măsuri de dereglementare a sectorului, ceea ce a condus la o creștere a prețurilor activelor.

