Sindicaliștii din Finanțe anunță protest împotriva proiectului de lege al salarizării

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Sindicaliștii din Finanțe organizează un protest împotriva proiectului de lege privind salarizarea

Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC anunță un nou protest în fața sediului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), programat miercuri, între orele 16:30 și 17:30.

Sindicaliștii susțin că proiectul noii legi a salarizării este „profund dezavantajos” pentru angajații din sistemul financiar-fiscal, cer o grilă salarială distinctă și avertizează că, dacă revendicările nu vor fi soluționate, iau în calcul declanșarea conflictului colectiv de muncă.

„Ca în toate cele 11 acțiuni desfășurate în teritoriu până acum pe parcursul ultimelor 60 de zile, acțiunea de la nivel central se va desfășura în afara programului de lucru, din respect față de contribuabili și față de importanța activității desfășurate de angajații sistemului financiar-fiscal. Exprimarea nemulțumirilor noastre nu va afecta în niciun fel activitatea cetățenilor sau a mediului economic”, au transmis reprezentanții SindFISC.

Aceștia susțin că rolul ANAF este esențial pentru funcționarea statului și că importanța instituției ar trebui să fie reflectată și în viitoarea lege a salarizării. „ANAF exercită un rol strategic în arhitectura constituțională, fiind autoritatea mandatată să asigure fundamentul financiar necesar prestării serviciilor publice esențiale. Astfel, capacitatea statului de a-și onora obligațiile pozitive față de cetățeni (siguranță, sănătate, educație etc.) este intrinsec legată de gradul de conformare fiscală și de eficiența mecanismelor de administrare a creanțelor bugetare. Din această perspectivă, ANAF este «plămânul» sistemului public”, afirmă SindFISC.

Publicitate
Ad Image

Sindicaliștii susțin că recunoașterea acestui rol ar trebui să se traducă printr-un regim juridic și salarial diferit de cel aplicabil altor categorii de bugetari: „Într-o ierarhie a importanței strategice, instituția care asigură subzistența celorlalte ar trebui să aibă toate premisele să beneficieze de un sistem juridic și salarial distinct. Aceste lucruri nu reprezintă privilegii, ci simpla recunoaștere a faptului că stabilitatea macroeconomică a României depinde de acest aparat tehnic.”

Principala revendicare a protestatarilor este introducerea unei grile salariale dedicate administrației fiscale în viitoarea lege a salarizării „dedicată strict administrației fiscale, având în vedere caracterul specific, nu general, al activității finanțiștilor și includerea expresă a funcției de inspector antifraudă fiscală în grila dedicată.”

„Concret, această cerință poate fi satisfăcută prin atribuirea unor coeficienți superiori celor prevăzuți în grila generală, ținându-se cont de complexitatea, specificul și importanța socială a muncii finanțiștilor”, arată SindFISC.

Pe lângă această solicitare, sindicatul cere încadrarea direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice ca unități ANAF, și nu ca unități teritoriale, adoptarea unui statut profesional al finanțiștilor, compensarea salarială a riscurilor și interdicțiilor specifice profesiei, stimularea performanței și asigurarea unor condiții de muncă adecvate.

Sindicaliștii au explicat faptul că alegerea sediului Direcției Generale Antifraudă Fiscală pentru organizarea protestului nu este întâmplătoare. „DGAF este structura națională de control operativ și inopinat a ANAF, specializată în acțiuni complexe de control, de descoperire și combatere a fraudei și evaziunii fiscale în toate formele de manifestare. Inspectorii săi acționează zilnic în teren, în condiții dificile și imprevizibile, pentru a proteja resursele bugetare de cei care încearcă să se sustragă obligațiilor fiscale. Tocmai de aceea am ales să protestăm la această instituție: inspectorii antifraudă merită o recunoaștere salarială pe măsura responsabilităților asumate în noua lege a salarizării”, mai transmit reprezentanții SindFISC.

Sindicatul acuză că forma actuală a proiectului legii salarizării nu respectă angajamentele asumate de autorități în ultimii trei ani și critică modul în care au fost purtate consultările. „Îngrijorarea SindFISC este generată de faptul că actuala formă a proiectului noii legi reprezintă o variantă profund dezavantajoasă pentru finanțiști, aflată în contradicție cu angajamentele decidenților asumate în ultimii trei ani. Reprezentanții SindFISC au participat la negocierile organizate de Ministerul Muncii privind proiectul noii legi a salarizării, însă discuțiile au avut, până în acest moment, un caracter preponderent formal, în condițiile în care întâlnirea nu a fost precedată de consultări aplicate cu ministerele de resort direct implicate în activitatea sistemului financiar-fiscal”, susține SindFISC.

Sindicatul a avertizat că, dacă revendicările nu vor fi luate în considerare, este pregătit să facă următorul pas: „În măsura în care solicitările finanțiștilor nu vor fi soluționate, SindFISC ia în calcul declanșarea conflictului colectiv de muncă la nivel instituțional.”

Totodată, SindFISC anunță că a primit sprijin din partea Federației Europene a Personalului din Serviciile Publice (EUROFEDOP), care a transmis o scrisoare oficială de susținere pentru sindicatul din România. „Susținerea primită din partea EUROFEDOP confirmă, la nivel european, ceea ce noi afirmăm de mult timp acasă: angajații din sistemul financiar-fiscal sunt un pilon esențial al statului român și merită o recunoaștere reală, prin salarizare corectă și printr-un statut profesional clar. «Standarde înalte – recompense pe măsură!» Mesajul nu poate rămâne doar un slogan. Este un drept”, au concluzionat sindicaliștii.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *