Radu Miruță a respins bugetele mai multor companii de stat, inclusiv TAROM

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Radu Miruță a respins bugetele mai multor companii de stat, inclusiv TAROM

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, a respins bugetele mai multor companii de stat, printre care Tarom, CFR Infrastructură și CFR Călători.

Radu Miruță spune că în cazul Tarom, de exemplu, bugetul a fost construit pe date nerealiste. „Bugetul este evident construit pe date nerealiste, prefăcându-ne că aprobăm acel buget, nu era decât o iresponsabilitate, cu o consecință ca la final de an să observăm pierderile”, a declarat, vineri, Radu Miruță, într-o conferință de presă.

În bugetul Tarom se prevedea că 63% din venituri se obțin din biletele vândute, a specificat ministrul care a venit cu date concrete legat de bugetul de încărcare, dar și cu privire la prețurile la combustibili. „Au propus un buget de încărcare pentru bugetul pe 2026 de 79% în condițiile în care suntem la jumătatea anului și realist, până acum, este 66%, am verificat și față de anul trecut, era 72% până în momentul de față”, a precizat ministrul.

Legat de cheltuielile de combustibil, în buget a fost introdusă suma de 950 de dolari pe tonă, când în realitate prețul este mult mai mare, chiar și 1.400 de dolari pe tonă, cum a fost acum două săptămâni, de exemplu. „Le-am cerut refacerea acestui buget pe realitate. Nu avansează foarte mult, spunând că este o înțelegere pe care o au cu CE, că CE le-a impus un anumit prag de preț la combustibil”, a declarat Miruță.

Publicitate
Ad Image

Ministrul a mai dat exemplu și cazul CNAIR, care propunea un număr de 500 de angajați în plus, din care peste 126 în București. De asemenea, CFR Infrastructură a venit cu un buget care propunea o pierdere majoră, a fost respins și apoi aprobat după ce au revenit cu o reducere semnificativă a pierderii. Bugetul a fost respins și în cazul CFR Călători, fiind în lucru, acum, a mai spus Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *