PSD amână negocierile cu Adrian Veștea, după ultimatumul primit de la Bolojan
Social-democrații au decis să amâne negocierile cu Adrian Veștea, care erau programate pentru marți dimineața, după ce liberalul a primit un ultimatum din partea lui Ilie Bolojan să-și depună mandatul.
Surse politice pentru Digi24 au declarat că, având în vedere că Bolojan i-a dat ultimatum lui Veștea fix până la 10:00, PSD a decis să amâne discuțiile cu acesta.
Sorin Grindeanu, șeful PSD, a declarat că nominalizarea lui Veștea este constituțională și că va avea discuții cu liberalul privind formarea noului Guvern. „Vă aduc aminte că în 2008, după alegeri, s-a făcut un guvern PSD-PDL și desemnat prim-ministru, în primă instanță, a fost Theodor Stolojan, care după câteva zile a renunțat și a venit Emil Boc, fără niciun fel de consultări. E constituțional, întrebați-l pe Băsescu”, a precizat Grindeanu.
Întrebat la Parlament dacă Adrian Veștea ar fi bun de premier, Grindeanu a spus: „Să vedem, urmare a discuțiilor.”
Bolojan a declarat luni seară, după ședința PNL, că Veștea are timp până marți dimineață să-și depună mandatul, iar în caz contrar va fi exclus din partid. „Având în vedere faptul că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață, la ora 10.00, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine.”
Bolojan a adăugat că parlamentarii PNL au fost mandatați ca la viitoarea ședință în care s-ar putea exprima votul de instalare în Parlamentul României, să procedeze după formula: prezent, nu votez, iar parlamentarii sau cei care ar putea fi propuși din cadrul membrilor PNL într-un astfel de posibil guvern, fără susținerea PNL, își vor pierde calitatea de membri ai Partidului Național Liberal.
Bolojan a solicitat, de asemenea, președintelui Nicușor Dan să reia consultările. „Considerăm că în perioada următoare, dat fiind situația în care ne găsim, dat fiind pulverizarea politică în Parlament, se impun consultări”, a adăugat el, subliniind necesitatea unei soluții guvernamentale care să fie susținută într-o manieră transparentă.

