Proiectantul dronei Ovod, utilizată în Ucraina, a fost rănit într-un atac în estul Rusiei
Un antreprenor rus care proiectează dronele Ovod, folosite în războiul din Ucraina, a fost rănit miercuri într-o tentativă de asasinat la Tula, în vestul Rusiei.
Atacul l-a vizat pe Andrei Cerezov, proiectantul şi dezvoltatorul şef al familiei de drone FPV „Ovod”, a anunţat întreprinderea, potrivit agenției Ria Novosti.
Antreprenorul a fost decorat de către statul rus şi a participat personal la testarea dronelor sale pe front, în Ucraina.
Comitetul rus de anchetă din regiunea Tula, situat la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, a anunţat într-un comunicat, pe VK, că o „persoană neidentificată” a deschis focul, miercuri, împotriva unui „om de afaceri”, la Tula, în holul de la intrarea într-un imobil rezidenţial şi că victima a fost spitalizată.
Comitetul rus de anchetă – unul dintre principalele organe judiciare ruseşti – nu a făcut precizări despre starea sănătăţii sale. El a anunţat că au loc operațiuni pentru identificarea şi arestarea atacatorului.
În 2024, într-un reportaj realizat de către agenţia RIA Novosti, un reprezentant al întreprinderii Ovod îşi prezenta unul dintre ultimele modele ale dronei de tip FPV – aparate folosite masiv pe frontul ucrainean.
De la începutul invaziei ruse la scară mare a Ucrainei, în februarie 2022, mai multe asasinate şi tentative de asasinat – uneori revendicate de către Kiev – au vizat oficiali şi militari ruşi.

