Procurorul Karim Khan de la Curtea Penală Internațională a fost demis după acuzații de abuz sexual

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Procurorul Karim Khan de la Curtea Penală Internațională a fost demis după acuzații de abuz sexual

Adunarea statelor membre ale Curții Penale Internaționale (CPI) l-a demis, vineri, pe procurorul Karim Khan, afirmă surse diplomatice ale agențiilor AFP și Reuters.

Decizia a fost aprobată de 82 din cele 125 de țări reprezentate. Franța, Norvegia și Olanda anunțaseră public că susțin demiterea.

Khan, în vârstă de 56 de ani, fusese acuzat de agresiune sexuală asupra unei subordonate – faptă pe care nu a recunoscut-o. În mai 2025, el se autosuspendase din funcție în așteptarea rezultatului anchetei.

În iunie anul acesta, cei 21 de membri ai Biroului Adunării l-au suspendat din nou și au convocat ședința excepțională de vineri, de la sediul ONU din New York, cu precizarea că decizia lor nu este un indiciu privind „rezultatul final” al dosarului.

Publicitate
Ad Image

Procurorul și alți 10 oficiali ai CPI au fost sancționați de SUA după ce au deschis o anchetă privind presupuse crime de război comise de Israel în Fâșia Gaza. În 2024, el a obținut mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant, precum și ale unor lideri ai organizației islamiste palestiniene Hamas, uciși ulterior de israelieni.

După ce CPI a emis un mandat de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin în 2023, Khan a fost condamnat în contumacie de o instanță din Rusia în 2025.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *