Ghana solicită Rusiei să oprească recrutarea cetățenilor pentru războiul din Ucraina
Ghana a solicitat Moscovei să înceteze recrutarea cetățenilor săi pentru războiul din Ucraina, potrivit The Kyiv Independent.
Conform ministrului de Externe, Samuel Okudzeto Ablakwa, 62 de cetățeni ai țării sale au fost uciși în Ucraina. De asemenea, 15 africani sunt încă dați dispăruți.
Peru a cerut ajutor internațional. Lista țărilor care cer Rusiei să renunțe la recrutare s-a tot mărit în ultimele luni. Ministerul de Externe din Peru a anunțat că 459 de cetățeni peruani au fost recrutați pentru războiul împotriva Ucrainei, dintre care 11 au fost uciși și 114 sunt dați dispăruți.
În plus, trei peruani au fost capturați de forțele ucrainene, iar patru peruani au fugit din Rusia după ce au fost recrutați. În total, 31 de cetățeni peruani au fost evacuați din Rusia: 28 s-au întors în Peru, în timp ce trei au rămas în Europa. Ministerul a transmis că a trimis note diplomatice către Rusia, dar nu a primit niciun răspuns. Ca urmare, Lima a apelat la Comitetul Internațional al Crucii Roșii pentru asistență.
Rusia desfășoară o campanie masivă de recrutare a cetățenilor străini pentru a participa la războiul din Ucraina. Informații neconfirmate oficial vorbesc despre zeci de mii de recruți din peste 100 de țări din întreaga lume. Străinii sunt atrași în armata rusă prin promisiuni financiare tentante și prin acordarea cetățeniei ruse.
Mai multe organizații internaționale au avertizat că, frecvent, recrutările nu sunt transparente și se realizează prin abuzuri grave. Guvernele unor țări precum India, Nepal sau Cuba au cerut oficial Moscovei oprirea recrutării cetățenilor lor, efectuând anchete interne și destructurând rețele locale de traficanți de persoane care colaborau cu armata rusă.

