Macron și Carney își propun să întărească relațiile dintre Europa și Canada
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul canadian Mark Carney au transmis vineri, la Paris, dorința lor de a accelera „apropierea” între Europa și Canada în fața „răsturnării raporturilor de forță”, o aluzie la turbulențele generate de președintele american Donald Trump.
„Astăzi, mai mult ca niciodată, avem aceeași viziune asupra lumii. Constatăm că ordinea internațională este fragmentată, care este marcată de răsturnarea raporturilor de forță, de contestarea regulilor comune, de coerciție economică, de ingerințe, de lupte informaționale”, a spus șeful statului francez, cu referire în special la războiul taxelor vamale declanșat de liderul de la Casa Albă.
„În esență, noi credem în statul de drept, în ordinea internațională, în știință, în schimbarea climatică și ceea ce implică ea, în respectarea valorilor noastre democratice și în protejarea copilăriei noastre”, a adăugat Macron, cu referire la subiecte asupra cărora Trump face adesea polemică.
„În fața acestui lucru, țările noastre împărtășesc aceeași convingere că democrațiile trebuie să fie lucide, puternice și capabile să acționeze împreună”, a mai spus el, cu trei zile înaintea deschiderii summitului G7 de la Evian.
De partea sa, Mark Carney a evidențiat modul în care Canada și Franța, și în general Europa, împărtășesc „tot mai mult aceleași interese”. „Suntem mai mult decât aliați. Facem parte din aceeași familie”, a subliniat Carney în limba franceză. „Lucrând împreună, Canada, Franța și Europa sunt în măsură să devină o forță puternică pentru secolul ce vine”, a adăugat el.
De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump și-a multiplicat declarațiile ostile contra Canadei și atacurile comerciale și economice, pe 1 iunie chiar făcând referire la Canada ca la al „51-lea stat” al SUA.

