Irina Vlah, fosta bașcană a Găgăuziei, sancționată de Uniunea Europeană

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Irina Vlah, fosta bașcană a Găgăuziei, sancționată de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a inclus alte șase persoane în lista de sancțiuni, inclusiv pe fosta guvernatoare a regiunii găgăuze, Irina Vlah, pentru acțiuni care, potrivit Consiliului European, au urmărit „destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității, independenței și proceselor democratice din Republica Moldova”.

Decizia a fost adoptată pe 15 iunie și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Printre persoanele sancționate se numără Irina Vlah, președinta Partidului „Inima Moldovei”. Potrivit Consiliului UE, fosta guvernatoare a regiunii găgăuze a fost implicată activ în acțiuni menite să destabilizeze procesele democratice în Republica Moldova înaintea alegerilor parlamentare din septembrie 2025.

În motivarea deciziei, autoritățile europene menționează că Irina Vlah a efectuat în 2025 mai multe vizite la Moscova împreună cu Victoria Furtună, aflată deja sub sancțiuni europene. Conform Consiliului UE, cele două s-au întâlnit cu oficiali ruși de rang înalt de la care ar fi primit asigurări privind sprijinul pentru campanie și instrucțiuni referitoare la coordonarea activităților electorale.

De asemenea, după constituirea Blocului Patriotic, Irina Vlah ar fi coorganizat, în iulie 2025, o manifestație electorală remunerată care, potrivit UE, a avut scopul de a crea aparența unui sprijin public larg pentru noua formațiune politică. Potrivit Uniunii Europene, Irina Vlah și partidul său sunt controlați de Ilan Șor, inclus pe lista sancțiunilor UE, și au preluat o parte din activitățile politice desfășurate anterior de formațiunile afiliate acestuia, care au fost declarate ilegale ori excluse din procesele electorale.

Publicitate
Ad Image

„Prin subminarea procesului politic democratic, inclusiv prin încercarea de a destabiliza și de a răsturna ordinea constituțională, Irina Vlah este responsabilă pentru punerea în aplicare a acțiunilor și politicilor care subminează și amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea țării”, se spune în documentul UE.

Irina Vlah a reacționat după includerea sa pe lista de sancțiuni, afirmând că excluderea candidaților „Inima Moldovei” din alegerile din 2025 și restricțiile asupra partidului ar fi fost nejustificate. Ea susține că a cerut UE să analizeze ceea ce numește „abuzuri ale PAS”, iar sancțiunile reprezintă, în opinia sa, răspunsul Bruxelles-ului. Vlah afirmă că decizia ar reflecta modul în care funcționează UE și spune că „lupta continuă” până la „victoria adevărului”.

Irina Vlah a fost bașcană a regiunii găgăuze în perioada 2015–2023. După încheierea mandatului, a lansat proiectul politic „Inima Moldovei”, formațiune care a făcut parte din Blocul electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”. În ultimii ani, Vlah s-a remarcat prin poziții critice față de guvernarea de la Chișinău și prin pledoaria pentru relații mai strânse cu Rusia. Numele său apare acum pe lista sancțiunilor impuse de Canada pentru presupuse activități de interferență malignă atribuite Rusiei în Republica Moldova.

În afară de Irina Vlah, UE i-a inclus în lista de sancțiuni pe Anton Tregub, descris drept curator de la Moscova al Partidului „Moldova Mare”, cetățeanul rus Anton Usov, Alina Juc, prezentată de UE drept coordonatoare într-o rețea de dezinformare asociată lui Ilan Șor, precum și Iuri Vitneanski și Ruslan Garbalî, reprezentanți ai Partidului „Renaștere”.

Anton Tregub a fost prezentat în documente și corespondențe scurse în spațiul public drept un curator politic din Federația Rusă, implicat în coordonarea activităților mai multor proiecte politice din Republica Moldova asociate cu zona pro-rusă. Potrivit presei de investigații, acesta ar fi utilizat pseudonimul „maximb” în comunicările cu actori politici locali și ar fi avut un rol de coordonare strategică și logistică în campanii electorale desfășurate în ultimii ani.

Tregub ar fi fost implicat în activități de consultanță și coordonare pentru echipa Marinei Tauber în campania pentru Primăria municipiului Bălți din 2021, precum și în susținerea logistică și strategică a Partidului „Renaștere”, formațiune afiliată rețelei conduse de Ilan Șor. În documentele atribuite rețelelor de influență, numele său apare în legătură cu organizarea și coordonarea proiectului politic „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună.

Un alt cetățean rus ajuns în lista de sancțiuni a UE este Anton Usov. El s-a infiltrat în structurile bisericești și a coordonat o campanie de influență, mobilizând preoți și dându-le instrucțiuni despre cum ar trebui să voteze enoriașii lor.

Prin decizia de astăzi, măsurile restrictive ale UE pentru destabilizarea Moldovei se aplică în prezent unui număr total de 29 de persoane fizice și cinci persoane juridice. În aprilie, Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească măsurile restrictive împotriva persoanelor și entităților responsabile de acțiuni care vizează destabilizarea Moldovei până la 29 aprilie 2027. De la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, eforturile de destabilizare a Moldovei s-au intensificat, reprezentând o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE.

Aceste sancțiuni i-au vizat, printre alții, pe oligarhii moldoveni fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, precum și pe Marina Tauber, un membru de rang înalt al parlamentului din partea Partidului Șor. Sancțiunile urmau inițial să expire la 29 aprilie 2026.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *