Consiliul Național al PNL se întâlnește pentru a organiza congresul din 21 iunie

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Consiliul Național al PNL se întrunește pentru a organiza congresul din 21 iunie

Consiliul Național al PNL se întruneşte astăzi, de la ora 17:00, pentru a stabili detaliile Congresului extraordinar de duminică, 21 iunie.

Şedinţa, care va avea loc online, se desfăşoară în contextul contestărilor în instanţă care vizează deciziile de sancţionare a celor care ar susţine Guvernul Veştea, dar şi al anchetei DNA care îl vizează pe Ciprian Ciucu, singurul prim-vicepreşedinte liberal care îl sprijină pe liderul formaţiunii, premierul interimar Ilie Bolojan.

La rândul său, premierul desemnat Adrian Veştea, care ar putea fi exclus din partid, şi-a anunţat intenţia de a contracandida împotriva Bolojan la şefia partidului, dar a cerut schimbarea datei Congresului pentru 28 iunie.

Obiectivul principal al Consiliului Naţional Extraordinar este de a convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 21 iunie, la ora 12.00, în Bucureşti, la Romexpo.

Publicitate
Ad Image

Preşedintele PNL Ilie Bolojan a afirmat în cadrul şedinţei BPN că liberalii trebuie să răspundă rapid şi decisiv unor evoluţii care afectează partidul, astfel încât PNL să-şi reconfirme direcţia politică şi să-şi menţină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanţilor şi ai românilor.

Agenda Consiliului Naţional Extraordinar de vineri, 19 iunie, la care vor participa 800 delegaţi liberali, va include: aprobarea convocării Congresului Extraordinar pentru data de 21 iunie 2026; aprobarea modificării statutului Partidului Naţional Liberal.

Pentru Congresul Extraordinar al partidului, propus a avea loc în ziua de duminică, 21 iunie 2026, vor fi invitaţi 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de delegaţi de drept şi 2.000 de delegaţi aleşi de organizaţiile partidului din teritoriu.

Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar.

Agenda şedinţei de vineri ar putea suferi însă modificări ca urmare a celor mai recente evoluţii: 16 parlamentari PNL au contestat sancţiunile anunţate pentru cei care ar susţine prin vot sau ar accepta să facă parte din Cabinetul Veştea.

Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii luate luni de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind Cabinetul Veştea. Acţiunea a fost înregistrată, joi, de către Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Rusu şi Eduard Mititelu.

„Admite cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială. Suspendă provizoriu executarea şi efectele Deciziei Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal nr. 22 din 15.06.2026 şi ale Deciziei Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal nr. 25 din 15.06.2026, până la soluţionarea în mod definitiv a litigiului înregistrat la Tribunalul Ilfov sub nr. 1923/93/2026”, se arată în decizia instanţei.

PNL a anunţat, joi seară, că va ataca în termenul legal hotărârea Tribunalului Ilfov, precizând că nu afectează în niciun fel nici decizia de a nu vota un eventual guvern Veştea, nici organizarea Congresului Extraordinar, nici respingerea colaborării politice cu PSD.

Adrian Veştea vrea să obțină şefia PNL. Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, a anunțat că vrea să candideze la şefia PNL şi a cerut mutarea Congresului PNL pe 28 iunie, el arătând că intenţionează să prezinte o moţiune concentrată pe responsabilitatea faţă de România, în cadrul unui „parteneriat politic onest” cu preşedintele României.

Într-un mesaj adresat liberalilor, Veştea a subliniat importanţa înţelegerii rolului PNL în următorii ani pentru a putea avansa pe drumul bun pentru România şi pentru PNL.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *