Boeing își va crește producția de avioane 737 și anunță livrări către China, în urma unor pierderi semnificative
Boeing va crește producția avioanelor 737 la 47 de aparate pe lună, de la 42 în prezent, după consultări cu Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA), a anunțat miercuri directoarea generală a companiei, Kelly Ortberg, citat de Reuters.
„Suntem deja în procesul de creștere către ritmul de 47 de avioane pe lună și ar trebui să ajungem acolo în următoarele luni”, a declarat Ortberg la conferința Bernstein Annual Strategic Decisions, mai scrie Reuters.
Compania intenționează să ajungă la o producție de 52 de avioane pe lună la începutul anului viitor, după deschiderea unei a patra linii de producție pentru 737 în Everett, statul Washington.
Cresterea producției este esențială pentru redresarea Boeing după mai mulți ani de crize care au generat pierderi de peste 35 de miliarde de dolari între 2019 și 2024. În ianuarie 2024, desprinderea în zbor a unui panou lateral la un avion aproape nou 737 MAX a scos la iveală probleme grave de calitate în producție și a atras un control strict din partea FAA, care limitase producția la 38 de avioane pe lună. Restricția a fost ridicată în octombrie.
Ortberg a mai spus că Boeing a finalizat în mare parte testele de certificare pentru modelele 737 MAX 7 și MAX 10, cel mai mic și cel mai mare model din familia MAX.
De asemenea, producția avionului 787 Dreamliner a revenit la opt aparate pe lună, după întârzieri cauzate de probleme la livrarea motoarelor produse de GE Aerospace. Boeing speră să ajungă la 10 avioane 787 pe lună până la sfârșitul anului.
Șeful Boeing a afirmat că războiul cu Iranul și creșterea prețurilor la combustibil nu au determinat clienții să amâne livrările de aeronave. Dimpotrivă, unele companii aeriene au cerut livrări mai rapide, dacă este posibil.
Ortberg a confirmat și că China s-a angajat recent să cumpere 200 de avioane Boeing, primul acord major din ultimul deceniu dintre compania americană și piața chineză.
În paralel, directorul Boeing a declarat că cererea pentru muniții și echipamente militare produse de companie „este uriașă”, iar Forțele Aeriene americane sunt „foarte mulțumite” de evoluția programului avionului de generația a șasea F-47.

