Avertisment referitor la noua lege a salarizării: România ar putea pierde medici esențiali
Alexandru Rogobete avertizează că forma actuală a legii salarizării poate declanșa o nouă plecare masivă a medicilor din România.
Acesta susține că reducerile salariale preconizate în anumite specialități ar putea afecta grav funcționarea spitalelor și îngrijirea pacienților.
„Varianta actuală a legii salarizării pentru sănătate este un dezastru”, a declarat Alexandru Rogobete în cadrul unor declarații de presă susținute luni, unde a fost întrebat despre criza din sistemul sanitar și despre greva generală anunțată începând de marți.
Întrebat dacă legea salarizării va fi retrasă, așa cum solicită sindicatele, Rogobete a declarat că nu poate anticipa o astfel de decizie, însă a criticat dur actuala formă a proiectului. „Nu este un dezastru doar pe termen scurt, ci pe termen mediu și lung. Imaginați-vă că salariile pentru medici ATI, de exemplu, scad între 3.000-4.000 lei în anumite situații”, a adăugat el.
Fostul ministru susține că efectele noii legi ar putea fi dramatice pentru sistemul medical, în special în domeniile unde deficitul de personal este deja major. „Va exista un exod al medicilor din anumite specialități, ATI, urgență, chirurgie, cardiologie, fără precedent. Acest exod s-a oprit în ultima perioadă”, a spus el.
Rogobete a amintit că, în perioada în care a condus Ministerul Sănătății, mai mulți medici români care profesaseră în Franța, Germania și alte state au ales să revină în țară datorită salariilor și condițiilor de muncă îmbunătățite.
„Pacienții vor ajunge la spital și nu vor putea fi operați”, a avertizat el, subliniind că lipsa personalului medical s-ar putea accentua dacă proiectul rămâne în forma actuală. „Vor ajunge pacienții la spital și nu vor putea fi operați pentru că anestezistul este în Franța.”
Rogobete a menționat că, în cadrul comisiilor, nimeni nu contestă deficitul cronic de personal în acest domeniu. De asemenea, a precizat că a discutat cu domnul Rafila, care acuză lipsa de voință politică din ultimii doi ani pentru a se veni cu un sistem de performanță uniformizat la nivelul unităților spitalicești.
În opinia sa, reforma în sănătate trebuie să continue, însă soluțiile trebuie să fie diferite. „Nu cred că e neapărat o lipsă de voință politică. Eu vă spun ce am făcut concret. Este adevărat că reforma în sănătate trebuie să continue”, a subliniat Rogobete.
El consideră că schimbările ar trebui să înceapă la nivelul finanțării sistemului sanitar. „Dacă premierul demis și-ar dori să facă cu adevărat o reformă, reforma ar fi la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Dacă ar crește tarifele și le-ar adapta la anul 2026, de exemplu, și spitalele ar fi plătite la costurile de astăzi, nu de acum 10 ani, automat acel procent se va reduce și lucrurile vor intra în normal”, a concluzionat fostul ministru al Sănătății.

