Sorin Grindeanu critică PNL și USR pentru atacurile la adresa PSD

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Sorin Grindeanu, critic la adresa PNL și USR pentru atacurile asupra PSD

Liderul PSD a acuzat PNL și USR că încearcă să mențină actuala configurație politică, atacând activitatea Guvernului după retragerea PSD din Executiv.

„Există forțe politice, și în special PNL și USR, care în acest moment doresc să perpetueze această stare. Sunt de trei luni. O singură politică publică am văzut în trei luni de zile de când se află la guvernare PNL-USR: Înjurătură la adresa PSD”, a declarat Grindeanu la Antena 3 CNN.

Social-democratul a reiterat nevoia României de a forma un Guvern stabil, precizând că doar formațiunea pe care o conduce ar putea obține un vot de învestitură. „Fac tot efortul posibil să avem această majoritate. În acest moment PSD-ul nu strânge 233 de voturi pentru majoritate în Parlament, dar nici ceilalți nu o fac. Noi suntem cei mai aproape în a face acest lucru”, spune Grindeanu.

Acesta a oferit și un exemplu despre cum PNL și USR blochează negocierile pentru formarea unui Executiv. „S-au propus diverse variante. Varujan (N.r. Pambuccian) a propus ceva de tipul reluării fostei coaliții cu un prim-ministru independent politic, dar cu guvern politic, iar Hunor a avut mai multe scenarii, cel mai mult s-a vorbit despre acel guvern, cred că l-a numit de armistițiu care să închidă PNRR-ul, să facă bugetul pentru anul 2027. PSD-ul a fost de acord cu ambele variante din dorința de a debloca. Cine n-a fost de acord sunt ceilalți, PNL și USR”, spune Sorin Grindeanu.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *