PSD nu exclude alegerile anticipate, afirmă Sorin Grindeanu

RL
RL
Avatar photo
DeRL

PSD ia în considerare posibilitatea alegerilor anticipate, afirmă Sorin Grindeanu

Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, la Parlament, că nu exclude alegerile anticipate, care s-ar putea realiza „undeva toamna târziu în acest an”.

Grindeanu a menționat că este un scenariu pe care nu poți să îl excluzi niciodată și care este „pe masă”. El a precizat că o astfel de situație nu s-ar putea concretiza rapid, subliniind că, în cazul în care s-ar ajunge la acest scenariu, alegerile ar avea loc toamna târziu.

„Ar arunca într-un soi de instabilitate continuă scena politică și economică. Dar și acesta un scenariu. N-avem niciun fel de problemă să intrăm și în acest scenariu. Nu văd unul fericit sau să se schimbe peste noapte”, a adăugat Grindeanu.

Referitor la discuțiile de la Cotroceni, el a declarat: „Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă PNL și USR au decizii prin care spun că nu vor mai face majorități cu PSD, și noi vom face același lucru.”

Publicitate
Ad Image

Grindeanu a subliniat că PSD nu va accepta să fie considerat un „sac de box”, adică să fie folosit doar pentru a obține voturi în Parlament, cum ar fi acum.

„Cei de la Cotroceni ar trebui să realizeze că cei care sunt în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD acum – în opoziție”, a conchis liderul PSD.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *