Ambasadorul României la Moscova, convocat la Ministerul Afacerilor Externe ruse

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Ambasadorul României la Moscova, convocat la Ministerul Afacerilor Externe ruse

Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova.

„Ambasadorul român a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe, unde va fi informat despre măsurile de represalii pentru închiderea Consulatului General al Rusiei la Constanța”, a spus ea, potrivit agenției ruse de stat Interfax, preluată de Agerpres.

Consulul general al Rusiei la Constanța a fost declarat persona non grata, iar consulatul a fost închis după ce o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și incendiu la un apartament.

„Acțiunile neprietenoase ale autorităților române cu siguranță nu vor rămâne fără răspuns. Măsuri specifice vor fi anunțate ulterior”, a spus atunci Zaharova.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *