Ministerul Finanțelor demarează 11 programe în valoare de 1,2 miliarde lei din Contribuția Elvețiană
Ministerul Finanțelor anunță că cele 11 programe finanțate prin a doua Contribuție Elvețiană, cu o valoare totală de aproximativ 221,5 milioane franci elvețieni (peste 1,2 miliarde de lei), sunt în curs de implementare.
Primele cereri de rambursare, care însumează peste 4,5 milioane de lei, au fost deja depuse, iar alte cereri sunt în proces de certificare. Se estimează că cele mai mari decontări vor avea loc în perioada 2027-2028.
Discuțiile privind stadiul programelor au avut loc în cadrul reuniunii anuale a Programului de cooperare elvețiano-român, la care a participat Alexandru Nazare. Aceste discuții au vizat și primele plăți, economiile reutilizabile și direcțiile viitoare ale parteneriatului dintre România și Elveția.
Programele acoperă domenii ce au un impact direct, precum sănătate, educație duală, cercetare, siguranță publică, justiție, eficiență energetică, dezvoltare regională, incluziune socială și sprijin pentru IMM-uri.
Ministerul Finanțelor menționează că toate cele 11 programe sunt în curs de implementare și vizează atât beneficiari de la nivel central, cum ar fi instituții din domeniul justiției și siguranței publice, educației duale, sănătății și institute de cercetare, cât și beneficiari locali, inclusiv UAT-uri, centre de sănătate mintală pediatrică, școli, IMM-uri și ONG-uri.
„România are astăzi o dublă responsabilitate: să continue corecția fiscală și, în același timp, să accelereze investițiile care produc dezvoltare. De aceea, parteneriatele stabile, precum cel cu Elveția, sunt foarte importante. Parteneriatul cu Elveția înseamnă proiecte care trebuie să se vadă concret: competențe mai bune prin educație duală, sprijin pentru IMM-uri, servicii publice mai bune, investiții în eficiență energetică și soluții pentru comunități vulnerabile. Toate cele 11 programe sunt acum în implementare, iar prioritatea noastră este să folosim fiecare resursă disponibilă cu seriozitate, transparență și impact real pentru beneficiari. Într-o perioadă în care România trebuie să își consolideze credibilitatea economică și să avanseze în procesul de aderare la OCDE, astfel de programe contează nu doar prin prisma finanțării, ci și prin standardele de lucru, predictibilitate și responsabilitate financiară pe care le aduc”, a declarat Nazare.
Rambursările depuse acoperă, în această etapă, în principal costuri de management. Cererile mai ample pentru activitățile de fond sunt așteptate în a doua parte a anului 2026, iar vârful plăților este estimat pentru 2027 și 2028.
În cadrul reuniunii, au fost discutate și dificultățile întâmpinate în implementare, inclusiv întârzierile cauzate de proceduri de achiziții sau contestații. Ministerul Finanțelor adoptă o abordare pragmatică, susținând că proiectele cu blocaje temporare trebuie sprijinite să avanseze, nu penalizate prin tăieri sau modificări majore de buget.
România și Elveția au analizat, de asemenea, viitorul cooperării bilaterale, în contextul dezbaterilor din Elveția despre un mecanism mai stabil de sprijin pentru coeziunea europeană. Partea română susține un cadru predictibil, care să permită planificarea proiectelor pe termen lung și extinderea apelurilor competitive pentru selectarea beneficiarilor și partenerilor.
O direcție importantă pentru etapa următoare este deschiderea unor competiții mai largi de proiecte, ceea ce ar permite atragerea unui număr mai mare de beneficiari și o mai mare inovație, precum și parteneriate diverse între instituții românești, organizații elvețiene și actori internaționali.
„Programul are și o dimensiune economică importantă. Elveția este un investitor relevant în România, în sectoare cu valoare adăugată ridicată, precum industria farmaceutică, construcțiile, sectorul bancar. Cooperarea poate susține această prezență prin educație duală, finanțare pentru IMM-uri, tehnologii curate și standarde corporative solide. Parteneriatul este relevant și pentru obiectivul strategic al României de aderare la OCDE. Programele finanțate de Elveția sprijină valori și standarde asociate economiilor avansate: stabilitate, reformă, transparență, coeziune și responsabilitate financiară”, au arătat reprezentanții Ministerului Finanțelor.
La reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, ai Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice, ai Biroului Contribuției Elvețiene, precum și ai instituțiilor române implicate în coordonarea, plata și auditarea programului.

