Zece români arestați în Spania pentru furturi din camioane de electrocasnice de lux
Nu mai puțin de 10 români au fost arestați în Spania, după o operațiune comună a poliției iberice și române.
Ei sunt acuzați că jefuiau în mers tiruri și camioane pe autostrăzile din vestul Europei, iar pagubele ajung la aproape jumătate de milion de euro, doar din cazurile din Spania. „Numai în Spania au fost 11 astfel de jafuri, iar paguba ajunge la 418.000 euro”, spune corespondentul Digi24 Alin Petrică.
Au fost jafuri similare și în alte țări din Europa, în Italia, în Germania, în Marea Britanie și în Franța.
Metoda este numită de polițiști metoda surfer-ului. Practic, infractorii identificau un TIR pe care voiau să jefuiască, îl urmăreau pe autostradă și îl încetineau înconjurându-l cu propriile lor autoturisme. În momentul în care era sigur că nu sunt văzuți, se puneau chiar în spatele tirului, mergeau cu aceeași viteză și, din mers, tăiau sigiliul ușilor și intrau și furau obiectele pe care voiau să le jefuiască.
Apoi se făceau nevăzuți. Niciodată șoferii de TIR nu și-au dat seama că au fost jefuiți decât atunci când ajungeau la destinație. Hoții furau în special electrocasnice, și chiar așa au fost prinși, când au încercat să valorifice bunurile furate, mai multe televizoare scumpe.
În descinderile care au avut loc în orașul Toledo, au fost reținuți 10 români. Există o informație că unul dintre cei reținuți avea deja un ordin de urmărire emis de poliția din România.

