Volodimir Zelenski: Belarusul a cedat ultimatumului Ucrainei, stațiile de releu nu mai funcționează

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Volodimir Zelenski: Stațiile de releu din Belarus nu mai sunt funcționale

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că stațiile de releu din Belarus folosite pentru ghidarea dronelor rusești în atacurile asupra Ucrainei au fost dezactivate de către autoritățile de la Minsk.

Această declarație a fost făcută la câteva zile după ce Zelenski i-a cerut omologului său belarus, Aleksandr Lukașenko, să le scoată din funcțiune. Zelenski l-a amenințat vineri pe Lukașenko că armata ucraineană va acționa dacă nu sunt eliminate într-o săptămână aceste relee amplasate pe teritoriul belarus în două regiuni la granița ucraineană.

„Începând din 22 iunie, stațiile de releu au încetat să funcționeze pe teritoriul Belarusului”, a spus miercuri Zelenski într-un mesaj audio adresat presei. „Dacă le-au desființat sau nu, sincer, nu știu deocamdată. Dar încercăm să aflăm”, a adăugat el.

Tot vineri, liderul de la Kiev i-a cerut lui Lukașenko să nu mai furnizeze combustibili Rusiei, în timp ce Ucraina atacă sistematic cu drone rafinăriile acesteia, și l-a amenințat de asemenea pe omologul său belarus cu acțiuni menite să oprească aceste livrări de combustibili.

Publicitate
Ad Image

Președintele ucrainean a susținut repetat în ultimele luni că Moscova ar intenționa să implice Minskul mai profund în războiul din Ucraina, după ce armata rusă a folosit teritoriul belarus pentru ofensiva asupra nordului Ucrainei la începutul invaziei lansate în 2022.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *