Un ucrainean dispărut în Munții Maramureșului a fost găsit de polițiști și salvamontiști

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Un ucrainean dispărut în Munții Maramureșului a fost găsit de polițiști și salvamontiști

Un cetățean ucrainean aflat de aproape o săptămână în Munții Maramureșului a fost recuperat în urma unei operațiuni comune la care au participat salvamontiști și polițiști de frontieră.

Directorul Serviciului Public Județean – Salvamont Maramureș, Dan Benga, a declarat că acțiunea de căutare a fost declanșată sâmbătă, în urma unui apel de urgență venit din partea unei prietene a familiei bărbatului. Misiunea a fost suspendată în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, însă căutările au fost reluate duminică dimineața.

„Apelul de urgență primit aseară (sâmbătă n.red.) de la o prietenă a familiei a declanșat imediat o misiune de căutare. Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș, alături de colegii de la Poliția de Frontieră Poienile de Sub Munte, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației, au pornit pe urmele victimei, în condiții grele și până târziu în noapte”, a spus Dan Benga.

Tânărul ucrainean în vârstă de 30 de ani a fost localizat duminică, în Munții Maramureșului, într-o zonă periculoasă, cu ajutorul elicopterului SMURD. „Elicopterul Punctului de Operare Aeromedical (POA) Jibou 343 cu salvamontist la bord a survolat zona, identificându-l pe tânăr într-o zonă extrem de izolată și inaccesibilă”, a spus Benga.

Publicitate
Ad Image

Victima, aflată din spusele lui de mai bine de o săptămână rătăcind prin munți, nemâncat de mai bine de patru zile, a fost recuperată, preluată de echipajul medical de la bord, și transportată la baza muntelui, unde a fost predată echipajului SMURD, care l-a dus către cel mai apropiat spital.

La operațiunea de salvare au participat și angajați ai STS, Sectorului Poliției de Frontieră din comuna Poienile de Sub Munte și Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (IGAv).

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Păi, iar ne luăm țeapă cu salvările astea… 🤔 Da, bineînțeles că s-a găsit! Pe când un articol despre cei care rămân prin munți fără să fie căutați? Așa e la noi, mai rău ca-n filmele de groază!

  • Ce bine că a fost găsit! 😌 Poate asta ne arată că nu totul e pierdut și oamenii se ajută între ei. Hai să vedem dacă și autoritățile se mobilizează mai bine pe viitor pentru cazuri de genul ăsta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *