Un accident de mașină a scos la iveală legăturile președintei Sloveniei cu o rusoaică suspectă
Președinta slovenă, Nataša Pirc Musar, a fost nevoită să nege orice legătură cu serviciile de informații rusești după ce un banal accident de mașină a dezvăluit proximitatea sa cu o slovenă de origine rusă asupra căreia planează suspiciuni.
Miercuri, Comisia parlamentară pentru chestiuni de securitate, compusă din membri ai tuturor partidelor, a solicitat o ședință de urgență pentru săptămâna viitoare cu scopul de a cere Agenției slovene de informații (SOVA) un raport privind o posibilă ingerință a Rusiei în suveranitatea și securitatea națională, relatează AFP.
Cu o zi înainte, președinția slovenă a fost constrânsă, în urma dezvăluirilor din presă, să dezmintă orice legătură cu Moscova. „Negăm cu fermitate că președinta colaborează cu rețelele de informații rusești”, a declarat aceasta într-un comunicat emis marți.
Pirc Musar a fost spitalizată în iulie cu o fractură de claviculă, în urma unui accident de circulație în care vehiculul său oficial transporta, conform serviciilor sale, „doi pasageri care sunt prieteni ai președintei”.
Presa locală a dezvăluit că unul dintre acești pasageri era Viktorija Krivolucka, o prietenă veche a președintei, originară din Rusia și naturalizată slovenă în 2016. Krivolucka și Pirc Musar au mers împreună în Rusia de mai multe ori înainte ca aceasta din urmă să acceadă la președinția țării sale în 2022, potrivit presei.
Luni, ziarul sloven Dnevnik și agenția austriacă APA au publicat o anchetă în care se afirmă că Krivolucka a avut strânse legături cu Roman Jeglic, un fost oficial căzut în dizgrație al serviciilor slovene de informații care a fugit în Rusia în anii 1990. Într-un comunicat trimis postului privat de televiziune POP, Krivolucka a confirmat că a trăit „ani de zile” cu Roman Jeglic în Rusia, după ce acesta a părăsit Slovenia, dar a afirmat că nu a mai avut niciun contact cu el de 15 ani.
Partidul Democrat Sloven, aflat la putere, a cerut guvernului să o priveze pe președinta țării de orice acces la rapoartele serviciilor de informații, considerând că aceasta ar putea fi ea însăși legată de serviciile rusești. Cabinetul președintei a negat marți orice legătură între Krivolucka și serviciile secrete rusești, argumentând că astfel de legături ar fi împiedicat în mod inevitabil naturalizarea sa.
Nataša Pirc Musar a candidat ca independentă la președinția Sloveniei în 2022 și este considerată, în general, liberală și proeuropeană, susținătoare a drepturilor omului, a transparenței și a statului de drept. Ea a denunțat în repetate rânduri invazia armată lansată în 2022 de către Kremlin împotriva Ucrainei.

