Tensiunile dintre Iran și SUA: amenințări și conflicte de interes
Pacea dintre Iran și Statele Unite nu este doar un obiectiv diplomatic nerealizat, ci a devenit o imposibilitate alimentată de limbajul urii. Asistăm la conflict identitar și existențial. Într-o parte, o teocrație și-a clădit legitimitatea internă pe fundamentul rezistenței anti-americane. În cealaltă parte, o superputere globală refuză să trateze cu un regim pe care îl consideră paria.
Timp de șase zile, iranienii au marcat funeraliile ayatollahului Ali Khamenei scandând „moarte Americii”. În a treia și a patra zi de doliu, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a lansat atacuri cu drone asupra a trei petroliere despre care susținea că au ignorat ruta stabilită prin Strâmtoarea Ormuz, notează The Economist.
Pe 8 iulie, Donald Trump a ordonat lovituri asupra Iranului și a revocat scutirea de sancțiuni care acoperea exporturile iraniene de petrol. De asemenea, Trump i-a numit ”gunoaie” pe conducătorii Republicii Islamice, considerând că ”este doar o pierdere de timp să ai de-a face cu ei”. Niciun lider iranian, fie el moderat sau conservator, nu poate iniția negocieri în urma unui astfel de tratament fără a risca să pară slab în fața propriului popor.
Iranul a răspuns la cele 80 de lovituri americane cu ceea ce a susținut că au fost 85 de atacuri asupra unor poziții militare din Bahrain și Kuweit. ”Nu cedăm”, a anunțat negociatorul-șef și președintele parlamentului Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf. Pentru Teheran, anti-americanismul este însăși coloana vertebrală a sistemului de stat. De la Revoluția Islamică din 1979 încoace, legitimitatea regimului teocratic s-a hrănit din imaginea Americii drept „Marele Satan”.
Pentru Washington, poziția intransigentă față de Iran reprezintă o validare a strategiei SUA în Orientul Mijlociu. Chiar și atunci când diplomații reușesc să smulgă un memorandum de înțelegere provizoriu – cum a fost cel semnat în iunie – arhitectura de securitate se prăbușește la primul incident. Dinamica de tip lovitură pentru lovitură din Strâmtoarea Ormuz și Golful Persic blochează instantaneu orice proces de pace.
Fără mediatori regionali credibili, în condițiile în care chiar și statele tradiționale de legătură din Golf sunt prinse în siajul atacurilor cu rachete, Iranul și Statele Unite au rămas blocate într-o cameră a ecourilor propriei lor propagande. Fiecare tabără își maximizează cererile, așteptând capitularea totală a celeilalte. O astfel de abordare transformă diplomația într-un exercițiu steril și sortit eșecului.
