Sorin Grindeanu: Nu am fost acuzat de DNA de corupție, restul sunt vorbe
Sorin Grindeanu a declarat la Antena 3 CNN că nu a fost acuzat de DNA de corupție, subliniind că averea sa este transparentă și că a fost mereu supus verificărilor în cei mulți ani petrecuți în politică.
„Să știți că eu am crescut la țară, am crescut la bloc. Orice chestiune pe care o am e justificată. Nu sunt un om bogat, dar nu sunt nici un om sărac”, spune Grindeanu.
Acesta a transmis că averea sa este transparentă având în vedere anii petrecuți în politic, fiind mereu supus verificărilor. „Lucrurile astea se văd în declarația de avere pe care o am publică sau dacă cum să spun cineva are semne de întrebare. Nu am niciun fel de problemă să dau toate datele”, continuă acesta.
Grindeanu afirmă și că există o diferență majoră între el și Ciprian Ciucu, făcând referire la ancheta în care este vizat edilul Capitalei. „E o diferență mare între mine și dânsul. Eu n-am fost acuzat de către DNA că am luat șpagă sute de mii de euro. În acest moment domnul Ciucu este suspect, este inculpat într-un dosar că a luat șpagă de la niște dezvoltatori imobiliari. Restul este gargară”, spune liderul PSD.
Acesta a reacționat după ce Ciprian Ciucu a făcut aluzie la averea lui Sorin Grindeanu și a semnalat diferența nivelului de trai dintre cei doi. „Pe mine ei vor să mă politizeze că sunt «șpăgar». Apartamentul meu de trei camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu, pe care l-am văzut în presă. E o diferență mare. Eu pot să-mi justific fiecare leuț”, spunea Primarul General.
Declarațiile vin în contextul în care Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, este cercetat de DNA într-un dosar deschis pentru luare de mită. Faptele ar fi fost săvârșite în vremea în care Ciucu era primar al Sectorului 6.

