România, pe primul loc în UE la impozitarea muncii, cu peste 40% din venituri

RL
RL
Avatar photo
DeRL

România, lider în UE la impozitarea muncii, cu peste 40% din venituri

România conduce clasamentul țărilor cu cele mai mari taxe pe salariu din Uniunea Europeană. Aproape jumătate dintre venituri ajung la stat sub formă de impozite sau alte contribuții, potrivit Eurostat.

După România, cele mai mari taxe sunt în țări precum Lituania, cu 39 de procente, urmată de Belgia, unde procentul este de 37,6%, cu mult peste media europeană, care este puțin peste 29 de procente.

La polul opus, cele mai mici taxe sunt în țări precum Cipru, unde doar 15% din venitul brut merge către stat. Această țară este urmată de Grecia, cu 17%, dar și de Cehia, cu 21,6%.

Totodată, veniturile românilor au înregistrat cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană, aproape că s-au triplat în ultimii 15 ani, dar, cu toate acestea, în țara noastră, diferențele de venit se mențin ridicate, explică jurnalista Digi24 Mihaela Brazdeș.

Publicitate
Ad Image

În acest moment, salariul minim în România este de 4.325 lei brut. Acesta a fost majorat de la începutul lunii cu aproape 300 de lei.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *