Reacția PNL după decesul primarului Gabriel Mureșan, fost fotbalist reales cu 89% din voturi

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Reacția PNL după decesul lui Gabriel Mureșan, fost fotbalist reales cu 89% din voturi

„Cu profundă durere în suflet, comunitatea liberală din județul Mureș și din întreaga țară deplânge trecerea timpurie în neființă a colegului nostru, Gabriel Mureșan, primarul comunei Apold, plecat dintre noi la doar 44 de ani”, a transmis PNL, într-o postare pe Facebook.

Liberalii spun că Gabi Mureșan a fost „un sportiv de performanță iubit și respectat”, dar și un lider dedicat comunității sale natale.

„Din postura de primar liberal, a demonstrat aceeași ambiție, corectitudine și determinare care l-au consacrat în fotbal”, se arată în mesaj.

Gabriel Mureșan a câștigat alegerile din 2024 cu aproape 89% din voturi. El era primar al comunei Apold din 2020.

Publicitate
Ad Image

„Încrederea uriașă pe care comunitatea din Apold i-a acordat-o, reasigurându-i mandatul cu un sprijin istoric de aproape 89% la ultimele alegeri, stă mărturie pentru respectul și iubirea pe care oamenii i le purtau”, au subliniat liberalii.

Partidul a afirmat că moartea lui Gabriel Mureșan lasă „un gol imens” în echipă și în rândul celor care l-au cunoscut.

„A plecat un coleg de nădejde, un profesionist desăvârșit și un om de o uriașă valoare morală. Pierderea lui lasă un gol imens în echipa noastră și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut”, se mai arată în mesaj.

PNL a transmis condoleanțe familiei, rudelor și comunității din Apold.

„Suntem alături de voi în aceste momente de cumplită încercare. Drum lin către stele, Gabi! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a transmis Partidul Național Liberal.

Gabi Mureșan a murit după ce s-a înecat într-un lac aflat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. Pompierii din Sighișoara au fost solicitați miercuri seară să caute o persoană posibil înecată, iar victima a fost scoasă din lac și transportată la UPU Târgu Mureș, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *