Radu Miruță neagă că șase petroliere sancționate ar fi operat în portul Constanța
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, dezminte informația cum că șase nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene respectiv Statele Unite ar fi operat în portul Constanța.
El a prezentat o cronologie a navelor care sunt sancționate și care anterior au trecut prin portul Constanța. „Subiectul este unul serios, e legitim să fie de interes public, dar merită discutat pe baza faptelor, nu a speculațiilor”, a declarat Miruță.
„Se vorbeşte mult, uneori se acuză şi mai mult. Dar faptele sunt încăpăţânate şi nu pot fi schimbate de niciun titlu senzaţionalist. În ultimele ore au circulat informaţii potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancţiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanţa”, a adăugat acesta.
Radu Miruță arată că nava DASHAN / MIANZIMU a trecut ultima dată prin portul Constanța în august 2023 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni în 2024. Nava CELINE a avut ultima trecere prin portul Constanța la 14.10.2023, iar sancțiunile au fost impuse în octombrie 2025.
Nava IRA / BELA a intrat în portul Constanța la 12.03.2024 și a plecat la 15.03.2024 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni în 2025, iar nava CROCO / ARIA a intrat în portul Constanța în aprilie 2025 și a fost sancționată internațional la 21.05.2025.
De asemenea, nava SATNA a intrat în portul Constanța la 12.01.2023, iar sancțiunile au fost impuse în mai 2025, iar nava PAXMARIS a trecut ultima dată prin portul Constanța la 08.09.2024 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni în mai 2025.
„Aceasta este cronologia reală a evenimentelor din datele oficiale primite de la instituţiile statului. O navă nu poate fi acuzată că a încălcat sancţiuni care nu existau la momentul la care a operat într-un port. Faptele şi datele contează. Întotdeauna”, a concluzionat ministrul interimar al Apărării.

