Radiografia finanțării partidelor politice în 2025: subvenții de peste 230 de milioane de lei

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Radiografia finanțării partidelor politice în 2025: subvenții de peste 230 de milioane de lei

În 2025, partidele politice și organizațiile minorităților naționale au avut venituri totale de aproximativ 705 milioane de lei, însă au raportat cheltuieli de 731 milioane de lei.

Subvențiile ocupă în continuare un rol central. Anul trecut, opt formațiuni au primit subvenții de 232 milioane de lei și au cheltuit 244 de milioane de lei, arată un raport Expert Forum.

Din suma de 705 milioane de lei, formațiunile au raportat venituri de circa 323 de milioane de lei, restul revenind organizațiilor minorităților naționale. În ceea ce privește cheltuielile, valoarea totală a fost de 731 milioane de lei, dintre care 402 milioane de lei au fost declarate de partidele politice.

La capitolul subvenții, cele mai mari sume au revenit PSD (76,9 milioane de lei), urmat de AUR (45,5 milioane de lei), PNL (41,9 milioane de lei), USR (29,8 milioane de lei), S.O.S România (19,8 milioane de lei), POT (15,9 milioane de lei), PMP și Forța Dreptei câte un milion de lei.

Publicitate
Ad Image

În același an, cheltuielile partidelor s-au ridicat la 244 de milioane de lei. PSD a cheltuit 97 milioane de lei, PNL 41 milioane de lei, iar AUR 39,9 milioane de lei. Totodată, USR a cheltuit 37,4 milioane de lei, S.O.S România 16,8 milioane de lei, iar POT 8,5 milioane de lei.

Cea mai mare parte a fondurilor a fost direcționată către presă și propagandă, cheltuielile ridicându-se la 117 milioane de lei. Alte cheltuieli au vizat personalul (27 milioane de lei), precum și investiții în bunuri mobile și imobile, care au însumat aproape 22 milioane de lei. Pentru organizarea de activități politice s-au cheltuit 13 milioane de lei, iar pentru consultanță politică 11 milioane de lei.

Conform sursei citate, trei partide au cheltuit în 2025 mai mult decât au primit: PSD, USR (câte 126%) și PMP (135%). Totodată, POT a cheltuit 54% din banii primiți, PNL 98%, AUR 88%, iar S.O.S România 85%.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Bineînțeles că e vorba de sute de milioane, iar noi ne întrebăm cum reușim să ajungem la sfârșitul lunii cu banii în buzunar. 😂 Iar ne luăm țeapă și sperăm că partidele o să facă ceva pentru oameni… dar cine știe?

  • Asta e România, frate! Promisiuni goale și subvenții pe bandă rulantă pentru partide care nu se schimbă niciodată. E frustrant să vezi cum se cheltuie atâția bani fără nicio transparență. 😤.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *