Profit record la Botoșani, în ciuda datoriilor de 25 de milioane de lei

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Profit record la Botoșani, în ciuda datoriilor de 25 de milioane de lei

Agricola Imperial SRL și Foca Agro-Nord Serv SRL, cele două companii agricole controlate de Constantin Foca, au intrat în concordat preventiv după decizia Tribunalului Botoșani.

Deși au raportat profit în 2025, bilanțurile indică datorii de peste 25 de milioane de lei și lichidități reduse. Un creditor susține că are de recuperat 7,5 milioane de lei.

Cele două societăți agricole controlate de omul de afaceri botoșănean Constantin Foca au intrat, la interval de numai o zi, în procedura de concordat preventiv. Tribunalul Botoșani a admis cererile formulate de Agricola Imperial SRL și Foca Agro-Nord Serv SRL, desemnând același practician în insolvență pentru administrarea ambelor dosare. Procedura oferă companiilor protecție împotriva executărilor silite și timp pentru negocierea unui plan de restructurare cu creditorii.

Începând cu 29 mai 2026, companiile beneficiază de protecția concordatului preventiv. Cererile au fost depuse aproape simultan la Tribunalul Botoșani, fiind înregistrate cu numere consecutive de dosar.

Publicitate
Ad Image

Dosarul nr. 1162/40/2026 se referă la Agricola Imperial SRL, iar dosarul nr. 1163/40/2026 la Foca Agro-Nord Serv SRL. Ambele cereri au fost admise în 28 și 29 mai 2026, cu numirea administratorului concordatar Lexro Insolv SPRL.

Concordatul preventiv reprezintă un mecanism juridic destinat societăților aflate în dificultate financiară, dar care încă nu au intrat în insolvență. Prin deschiderea procedurii, executările silite sunt suspendate, iar compania primește posibilitatea de a negocia cu creditorii un plan de restructurare și de eșalonare a obligațiilor.

În cazul Agricola Imperial SRL, Tribunalul Botoșani a pronunțat Hotărârea intermediară nr. 95/2026, prin care a dispus deschiderea concordatului preventiv și numirea societății Lexro Insolv SPRL în calitate de administrator concordatar. Instanța a acordat un termen de 60 de zile pentru elaborarea planului de restructurare și a stabilit că, de la data deschiderii procedurii, toate executările silite împotriva societății sunt suspendate de drept, cu excepția creanțelor salariale.

La termenul din 18 iunie 2026, judecătorul a luat act de primul raport de activitate și a fixat un nou termen administrativ pentru 22 octombrie 2026, când va analiza evoluția procedurii și stadiul restructurării. O zi mai târziu, prin Hotărârea intermediară nr. 96/2026, aceeași instanță a admis și solicitarea formulată de Foca Agro-Nord Serv SRL. Și în acest dosar a fost desemnat același practician în insolvență, iar executările silite au fost suspendate. Tribunalul a stabilit ca analiza următoarei etape a procedurii să aibă loc la 20 octombrie 2026.

Prin urmare, cele două firme controlate de Constantin Foca beneficiază simultan de protecția concordatului preventiv și sunt administrate de același practician în insolvență.

AgroInvestigații.ro i-a solicitat lui Constantin Foca explicații privind motivele care au determinat deschiderea celor două proceduri, nivelul obligațiilor financiare și strategia prin care intenționează să redreseze activitatea companiilor. Până la publicarea articolului, omul de afaceri nu a transmis niciun punct de vedere.

Agricola Imperial, o companie profitabilă pe hârtie, dar cu datorii de aproape 18 milioane de lei. La prima vedere, rezultatele financiare raportate de Agricola Imperial SRL pentru 2025 nu indică probleme majore. Compania și-a majorat cifra de afaceri la 20,18 milioane de lei, cu aproximativ 26% peste nivelul din anul precedent, iar profitul net a ajuns la 382.334 de lei, de peste trei ori mai mare decât în 2024.

Totodată, societatea figurează cu statut fiscal activ, nu înregistrează obligații restante către ANAF și are un risc statistic redus de insolvență, potrivit indicatorilor financiari disponibili. O analiză detaliată a bilanțului contabil arată însă că situația financiară este mult mai fragilă decât lasă să se înțeleagă rezultatele raportate.

Datoriile depășesc de peste șapte ori capitalurile proprii. La sfârșitul anului 2025, Agricola Imperial avea datorii totale de 17,87 milioane de lei, în timp ce capitalurile proprii însumau doar 2,39 milioane de lei. Cu alte cuvinte, obligațiile companiei sunt de aproape șapte ori și jumătate mai mari decât resursele proprii ale firmei.

Un astfel de raport nu înseamnă automat că societatea este insolvabilă, însă indică o dependență ridicată de finanțarea externă și de capacitatea companiei de a genera permanent lichidități pentru plata creditorilor.

Problemele devin și mai evidente atunci când sunt analizate activele circulante și lichiditățile. La finalul anului trecut, Agricola Imperial deținea active circulante în valoare de 15,37 milioane de lei, sub nivelul datoriilor totale. Situația este și mai delicată dacă sunt eliminate stocurile, care depășesc 8,33 milioane de lei și nu pot fi transformate imediat în numerar. În aceste condiții, societatea dispune de active lichide echivalente cu aproximativ 39 de bani pentru fiecare leu datorat, un nivel care poate crea dificultăți în onorarea obligațiilor scadente.

Aproape șapte milioane de lei sunt blocați în creanțe. Structura activelor arată că o mare parte din resursele companiei nu sunt disponibile imediat. Creanțele comerciale depășesc 6,99 milioane de lei, iar stocurile însumează peste 8,33 milioane de lei. În schimb, disponibilitățile din casă și din conturile bancare erau de numai 44.543 de lei la sfârșitul anului 2025.

Practic, deși societatea raportează profit și o creștere a afacerilor, cea mai mare parte a activelor este blocată în marfă și sume de încasat de la parteneri, nu în numerar care să poată fi utilizat pentru plata obligațiilor curente.

Și Foca Agro-Nord Serv și-a majorat afacerile, dar a rămas fără lichidități. O evoluție asemănătoare se observă și în cazul Foca Agro-Nord Serv SRL, cea de-a doua companie controlată de Constantin Foca. În 2025, societatea și-a crescut cifra de afaceri cu 227%, până la 3,75 milioane de lei, iar profitul net a urcat la 72.585 de lei. La fel ca în cazul Agricola Imperial, compania nu figurează cu datorii restante la ANAF și are un risc statistic redus de insolvență.

Indicatorii din bilanț arată însă că dezvoltarea afacerii a fost însoțită de o creștere accentuată a gradului de îndatorare. Datoriile totale au urcat constant, de la 1,52 milioane de lei în 2020 la peste 7,21 milioane de lei în 2025, în timp ce capitalurile proprii au ajuns la doar 323.050 de lei. Astfel, obligațiile societății sunt de peste 22 de ori mai mari decât capitalurile proprii.

Lichiditatea este chiar mai redusă decât la Agricola Imperial. Activele circulante totalizează 3,47 milioane de lei, mult sub nivelul obligațiilor totale, iar disponibilitățile bănești s-au diminuat puternic într-un singur an, de la 402.333 de lei la numai 18.214 lei. În același timp, creanțele comerciale

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *