Pantograful unei locomotive s-a rupt la Fetești, perturbând traficul pe ruta București – Constanța
Incidentul de la stația Fetești a dus la oprirea temporară a circulației feroviare pe Magistrala 800.
Mai multe trenuri de călători staţionează în zona staţiei Feteşti, din cauza unui incident produs la pantograful unei locomotive aparţinând unui operator privat de transport feroviar de marfă.
CFR Călători informează că, în prezent, circulaţia feroviară este temporar întreruptă pe Magistrala 800, în zona staţiei Feteşti, ca urmare a unui incident produs la pantograful unei locomotive aparţinând unui operator privat de transport feroviar de marfă. Compania precizează că, în urma incidentului, alimentarea cu tensiune în zona staţiei Feteşti a fost întreruptă, iar mai multe trenuri de călători staţionează în parcurs până la redeschiderea circulaţiei.
