Oana Țoiu: Încălcările flagrante nu trebuie tolerate, după Consiliul de Securitate al ONU
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a mulțumit, luni, zecilor de state care și-au anunțat sprijinul pentru România în contextul incidentului cu drona rusească de la Galați.
„Comunitatea internațională arată încă o dată ceea ce este clar: o asemenea încălcare flagrantă nu trebuie să fie tolerată și să devină noua normalitate”, a afirmat Oana Țoiu.
„Am informat Consiliul de Securitate cu privire la incidentul din 28-29 mai și despre analiza tehnică anunțată public de președintele Nicușor Dan, este clar că a fost o dronă rusească Geran 2, specificațiile tehnice, pe de o parte, și analiza chimică, pe de alta, indică această proveniență”, a declarat Oana Țoiu.
Ea a anunțat că a cerut presiuni diplomatice, în așa fel încât să nu mai existe riscuri la adresa vieții civililor. „Am vrut să lucrăm în cadrul Consiliului de Securitate care are legitimitatea de a adresa aceste chestiuni care țin de pace și securitate”, a afirmat ea.
Oana Țoiu a constatat „un semn clar al solidarității” manifestată în spațiul public după incidentul de la Galați, arătând că nu consideră că țările care nu au declarat solidaritatea în Consiliul de Securitate nu sunt solidare cu România.
Ministrul a subliniat că este nevoie de un efort internațional pentru a se ajunge la pace în regiune, amintind că prin soluții diplomatice se pot evita sau rezolva crize economice, cum a fost cea privind exportul de cereale din Ucraina sau cea din Strâmtoarea Ormuz.

