O judecătoare din SUA anulează o decizie a administrației Trump privind vizele pentru 75 de țări
O judecătoare federală americană a declarat vineri ilegală înghețarea acordării vizei care permite rezidență permanentă în Statele Unite, înghețare decretată în ianuarie pentru 75 de țări.
Judecătoarea Jeannette Vargas, de la tribunalul din New York, a stabilit că măsura „contravine legii” și „a fost luată cu depășirea puterilor legale conferite secretarului de stat” Marco Rubio, relatează AFP, citată de Agerpres. Măsura se aplica din 21 ianuarie vizelor de imigrare, diferite de vizele de neimigrare care permit intrarea temporară în Statele Unite, și privea, printre altele, cererile depuse de cetățeni din Somalia, Rusia, Afganistan, Brazilia, Iran, Irak, Egipt, Nigeria, Thailanda și Yemen.
În decizia sa, judecătoarea a subliniat că Departamentul de Stat a considerat că imigranții din aceste țări prezintă „un risc ridicat de a recurge la asistență socială sau de a deveni o povară pentru finanțele publice”. În decizie se mai precizează că funcționarii consulari au fost instruiți să refuze vizele de imigrare chiar și atunci când au stabilit că este puțin probabil ca solicitantul să devină o povară pentru finanțele publice și îndeplinea cerințele pentru obținerea vizei.
Hotărârea judecătoarei anulează orice refuz de viză bazat exclusiv pe această politică.

