Nor de fum în Timișoara poate afecta aparatul respirator, inclusiv la persoanele sănătoase

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Nor de fum în Timișoara poate afecta aparatul respirator, inclusiv la persoanele sănătoase

Medicul pneumolog Cristian Oancea atrage atenţia că fumul degajat în incendiile de vegetaţie, aşa cum este cel care a învăluit Timişoara, conţine particule fine şi gaze toxice care pot afecta aparatul respirator, chiar şi la oamenii sănătoşi.

Chiar şi o expunere de scurtă durată la concentraţii ridicate de fum poate provoca iritaţia ochilor, nasului şi gâtului, tuse, secreţii nazale, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept sau lipsă de aer. De asemenea, fumul produs de incendii poate conţine şi monoxid de carbon, un gaz toxic care, în concentraţii crescute, împiedică transportul normal al oxigenului în organism.

„Cefaleea, ameţeala, greaţa, vărsăturile, confuzia, durerile toracice sau alterarea stării de conştienţă pot fi semne ale unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Este acelaşi gaz toxic care se regăseşte şi în gazele de eşapament. Pentru persoanele diagnosticate cu astm, BPOC, bronşiectazii, emfizem, fibroză pulmonară sau alte boli respiratorii cronice, expunerea la fum poate duce la agravarea simptomelor sau la apariţia unei exacerbări. În formele severe, poate fi necesară prezentarea la camera de gardă sau chiar spitalizarea. Riscul este mai ridicat în cazul persoanelor cu boli respiratorii cronice, al celor cu afecţiuni cardiovasculare, diabet sau obezitate, al vârstnicilor şi femeilor însărcinate.”

O atenţie deosebită trebuie să acorde şi persoanele care lucrează în aer liber sau desfăşoară activităţi fizice în exterior, deoarece, odată cu creşterea frecvenţei respiratorii, creşte şi cantitatea de aer poluat inhalată”, a arătat Oancea. De asemenea, medicul a subliniat că, în perioadele în care fumul provenit de la incendiile de vegetaţie ajunge într-o anumită zonă, timpul petrecut în aer liber trebuie redus cât mai mult. Activităţile fizice şi sportul în exterior ar trebui amânate, în special atunci când fumul este dens sau calitatea aerului este foarte scăzută.

Publicitate
Ad Image

Feroneriile şi uşile trebuie ţinute închise, iar aparatele de aer condiţionat pot fi utilizate, dacă permit acest lucru, în modul de recirculare a aerului. „Aceeaşi regulă este valabilă şi în maşină: geamurile închise şi sistemul de climatizare setat pe recirculare. Dacă deplasarea în exterior nu poate fi evitată, o mască de protecţie bine fixată, de tip FFP2 sau FFP3, poate reduce cantitatea de particule fine inhalate. Masca nu oferă însă protecţie împotriva gazelor, inclusiv împotriva monoxidului de carbon.”

Persoanele cu boli respiratorii cronice trebuie să îşi continue tratamentul prescris şi să aibă la îndemână medicaţia de salvare, dacă aceasta a fost recomandată de medic. Tratamentul nu trebuie modificat sau suplimentat fără recomandare medicală. Apariţia dificultăţilor importante de respiraţie, a durerilor toracice, confuziei, stării de leşin sau a alterării stării de conştienţă impune evaluare medicală de urgenţă.

Un fum gros s-a aşternut peste Timişoara, vineri, pentru a doua zi consecutiv, în urma incendiilor din Serbia. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a recomandat populaţiei să închidă feroneriile şi să nu desfăşoare activităţi în aer liber.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *