Noi soiuri de pepeni în Dăbuleni, mai aromate și parfumate decât înainte
Cultivatorii de pepeni din Dăbuleni își adaptează culturile la cerințele pieței pentru a evita rămânerea cu marfa pe câmp, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori.
Pe lângă soiurile clasice, aceștia cultivă și pepeni cu miez galben sau fără sâmburi, care sunt la mare căutare. Fermierii spun că „Sunt mai aromați și mai parfumați decât pepenele obișnuit”.
În câmpurile din Valea Dunării, cultivatorii de pepeni schimbă rețeta succesului. Au extins culturile cu soiuri speciale: pepeni cu miez galben sau cu miez roșu, fără sâmburi. „Acesta este pepenele fără semințe. Aceste semințe albe, când el ajunge la maturitate, dispar”, spune un producător din Dăbuleni.
Pentru a ține pasul cu cerințele pieței, Eugen și-a mărit suprafața de cultură până la 50 de hectare. „Pe fiecare an, au crescut cerințele, oamenii s-au obișnuit cu el. Este un fruct cu un gust aparte față de celelalte. Market-urile au nevoie și de specialități în magazine. Acolo, mai sus, avem și din ăia care nu au sâmburi”, spune Eugen Cojocaru.
Un kilogram de pepene cu miez auriu sau cu miez roșu, fără sâmburi, se vinde cu 6 lei. „Este un pic mai aromat decât pepenele obișnuit”, spune fermierul în timp ce gustă din pepenele cu miez galben. „Este puțin mai parfumat și are miezul galben. Și e și destul de dulce, pentru că are o coajă foarte, foarte subțire. Cea mai subțire coajă pe care a avut-o un pepene, de când noi plantăm”, mărturisește și Mari Rădulescu, un alt fermier din Dăbuleni.
Pepenele roșu se vinde, în piețe, cu 2 lei kilogramul.

