Nicușor Dan: „Va exista o guvernare prooccidentală, minoritară”

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Nicușor Dan: „O guvernare pro-occidentală, minoritară va fi formată”

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, la Cluj, că legat de desemnarea premierului, în urma discuțiilor de marți, concluzia este că „o să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară”.

„Partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține, fără a face parte din guvern, guvernul minoritar. Sper să fie serioși și să închidem cât de curând”, a mai spus șeful statului.

Nicușor Dan a precizat că joi ar urma să discute liderii partidelor între ei iar vineri să-i prezinte concluziile. Acesta a mai spus că a mers la Cluj pentru a participa la un eveniment la care a fost invitat.

„Sunt în drum spre Polonia. Mâine o să fie o întâlnire a Summitului Flancului Estic și e important pentru România, pentru că e vorba de protecția față de drone și față de amenințări în general din partea Rusiei și e important pentru noi să subliniem că trebuie să aducem capabilități și în sud și în special la Marea Neagră. Fiindcă era în drum, am fost invitat și m-am oprit și la o cină cu organizatorii de la Techsylvania”, a declarat Nicușor Dan.

Publicitate
Ad Image

Liderii PNL, USR și UDMR i-au propus președintelui Nicușor Dan un acord prin care, indiferent din ce tabără va fi desemnat premierul, vor fi asigurate voturile pentru învestirea viitorului cabinet din partea forțelor pro-occidentale.

Președintele are variante de premier din ambele tabere, iar partidele ar trebui să negocieze acordurile de susținere reciprocă fără să știe care va fi premierul desemnat.

Dar, înainte de desemnarea președintelui, partidele ar trebui să agreeze un set de condiții pe care să le îndeplinească orice guvern care ar ajunge la Palatul Victoria. Prima condiție este obținerea voturilor de învestire.

Fie că președintele îl va desemna pe Sorin Grindeanu sau un premier PNL-USR-UDMR, acordul ar trebui încheiat de toate partidele pro-occidentale. În momentul desemnării, PSD să voteze pentru PNL-USR-UDMR sau PNL-USR-UDMR să voteze pentru Sorin Grindeanu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *