Merz detaliază poziția Germaniei în cazul unei posibile victorii a lui Marine Le Pen în Franța
Cancelarul german Friedrich Merz a promis, vineri, că „va întinde mâna” oricărui lider care va fi ales președinte al Franței la alegerile din 2027, în contextul în care sondajele indică o posibilă victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen.
„Germania va întinde întotdeauna mâna unei cooperări profunde și bazate pe încredere cu Franța, indiferent de decizia alegătorilor celor două țări ale noastre”, a declarat cancelarul german, întrebat despre o posibilă cooperare cu Marine Le Pen, la finalul unei reuniuni comune a guvernelor Franței și Germaniei, desfășurată la Brühl, în apropiere de Koln, în vestul Germaniei, pentru întărirea apărării europene.
Întrebat de un jurnalist dacă ar putea găsi un teren politic comun cu Le Pen în cazul unei victorii electorale, cancelarul german a răspuns: „Vom continua în viitor să facem tot ce ne stă în putință pentru a face ca această cooperare cu vecinul nostru francez să fie cât mai intensă, profundă și bazată pe încredere, indiferent de cum vor decide alegătorii din Franța.”
El a spus că presupune că orice succesor va fi ghidat de ceea ce este în interesul ambelor țări. „Mâna Germaniei rămâne întotdeauna întinsă pentru o cooperare mai profundă și bazată pe încredere cu Franța”, a mai spus Merz.

