MApN: Cerințele operaționale pentru achiziția de armament NATO, dictate de nevoile armatei
Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au transmis, marți, precizări despre Programul „Sistem armament individual tip NATO” din cadrul SAFE, reprezentanții MApN explicând că cerințele operaționale au fost formulate exclusiv în funcție de nevoile Armatei și nu au fost modificate de la stabilirea și aprobarea lor.
Oficialii MAI au explicat că pentru a gestiona partea de program care le revine a fost încheiat un Acord de asociere de autorități contractante între Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Contractul nu a fost încă încheiat, întrucât reprezentanții Asocierii au formulat o serie de solicitări suplimentare de clarificare cu privire la datele și rezultatele rapoartelor tehnice de conformitate depuse de furnizor.
„În luna decembrie 2025, Ministerul Apărării Naționale a definit și transmis către Cancelaria Prim-Ministrului și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului cerințele operaționale aferente categoriilor de armament pentru care instituția este beneficiar. Aceste cerințe au fost aprobate de Consiliul de Supraveghere a Cerințelor și au rămas neschimbate pe întreaga durată a procesului, nu au suferit nicio modificare până la încheierea procedurilor de negociere. Cerințele operaționale au fost formulate exclusiv în funcție de nevoile Armatei României și au avut un caracter general, astfel încât să poată fi îndeplinite de mai mulți producători existenți pe piață”, au transmis, marți, oficialii Ministerului Apărării, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, caracteristicile nu au fost construite în jurul unui anumit produs, producător sau operator economic și nu au avut ca efect restrângerea concurenței. În baza acestor cerințe operaționale, Ministerul Apărării Naționale precizează că a elaborat și aprobat intern specificațiile tehnice exclusiv pentru categoriile de armament destinate structurilor proprii ale MApN, respectiv: pistol cal. 9 mm; armă de asalt cal. 5,56 mm (în versiune cu țeavă scurtă și lungă); aruncător cal. 40 mm cu posibilitatea atașării la arma de asalt; mitralieră ușoară de sprijin cal. 5,56 mm; mitralieră cal. 7,62 mm; sistem sniper cal. 7,62 mm (semiautomat).
„Subliniem faptul că specificațiile tehnice elaborate de MApN nu fac trimitere la niciun producător și nu conțin cerințe restrictive care să favorizeze sau să conducă la selectarea unui anumit operator economic. Acestea au fost fundamentate exclusiv pe baza necesităților operaționale ale beneficiarului militar”, se mai arată în comunicatul MApN.
Instituția transmite că armamentul calibru 4,6 mm și 6,8 mm nu sunt destinate Ministerului Apărării Naționale, acestea reprezentând cerințe formulate de alte instituții din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională. „Totodată, Ministerul Apărării Naționale nu a avut ca cerință operațională și nu achiziționează muniție în cadrul acestui program. Pe parcursul întregului proces, așa cum reiese din documentația oficială, MApN nu a modificat cerințele aprobate în decembrie 2025 și nu a introdus cerințe suplimentare care să influențeze desfășurarea procedurii de achiziție sau să favorizeze vreun participant. Documentele elaborate de Minister au fost analizate și aprobate în conformitate cu procedurile interne, inclusiv la nivelul Consiliului pentru Achiziții, și au fost realizate în aplicarea deciziilor adoptate de grupul de lucru interinstituțional coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului, precum și a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, au mai transmis oficialii Ministerului Apărării.
Aceștia menționează că Ministerul Apărării Naționale nu a avut atribuții și nu a fost implicat în stabilirea cerințelor de cooperare industrială aplicabile programului. La rândul lor, oficialii Ministerului Afacerilor Interne au transmis precizări cu privire la componentele care le revin în cadrul proiectului respectiv. „Pentru această achiziție a fost încheiat un Acord de asociere de autorități contractante între Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Activitățile aferente procedurii s-au desfășurat sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale până la data de 13 mai a.c., ulterior coordonarea fiind transferată Ministerului Afacerilor Interne”, arată MAI, marți, într-un comunicat de presă.
Instituția explică faptul că deciziile comisiei de evaluare se fundamentează pe evaluările tehnice, juridice și operaționale ale tuturor reprezentanților instituțiilor membre ale Acordului de asociere. „Contractul privind achiziția Sistemelor de Armament Individual de infanterie tip NATO și Muniție nu a fost încă încheiat, procedura continuând potrivit procedurilor de lucru și regulilor Comisiei Europene emise pentru aplicarea Regulamentului SAFE (UE) nr. 2025/1106. În cadrul rundelor de discuții și analize desfășurate în ședințele comisiei de evaluare din data de 30.05.2026, reprezentanții Asocierii au formulat o serie de solicitări suplimentare de clarificare cu privire la datele și rezultatele rapoartelor tehnice de conformitate depuse de furnizor. Aceste elemente sunt analizate de reprezentanții instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, în vederea continuării procedurii în condiții de legalitate, rigoare tehnică și responsabilitate instituțională”, se arată în comunicatul de presă al MAI.
Totodată, arată instituția citată, la data de 30.05.2026, a fost încheiat Acordul de cooperare industrială, prin care furnizorul și MEDAT au agreat condițiile de localizare a producției reperelor care fac obiectul contractului în proporție de peste 65% în România, în cadrul filialelor CN Romarm. „Pentru arma de asalt de 5.56 mm, pistolul de 9 mm, pistolul semiautomat de 9 mm și aruncătorul de grenade de 40 mm, localizarea producției va fi în proporție de 100% în România. Obiectivul instituțiilor din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională rămâne finalizarea procedurii în conformitate cu regulile naționale și europene aplicabile, cu respectarea cerințelor tehnice, juridice și operaționale aferente unei achiziții de importanță strategică”, mai arată oficialii MAI.
România a obținut a doua cea mai mare alocare din cadrul Programului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), de peste 16,6 miliarde euro, după Polonia. Accesarea Instrumentului SAFE este coordonată de Guvernul României, prin Cancelaria Prim-Ministrului, care gestionează relația cu Comisia Europeană, cooperarea cu statele eligibile și planurile de investiții. Pentru coordonarea, sincronizarea și implementarea Instrumentului SAFE a fost constituit un Grup de lucru interinstituțional, condus de ș


Băi, da’ bineînțeles că avem nevoie de armament „tip NATO”! 🙄 Iar ne luăm țeapă cu achizițiile astea, pe cine vrem să impresionăm?
Bineînțeles că avem nevoie de arme noi, da’ să vedem când ajungem la ele… Iar ne luăm țeapă, ca de obicei. 🙄.
Mă întreb cât timp va mai dura până când promisiunile astea vor rămâne doar vorbe în vânt. 🤔 Suntem de râs cu birocrația asta și nu se schimbă nimic! Asta e România…
Serios acum, în loc să ne facem armata mai bună, ei tot pe planuri se chinuie. Nu se schimbă nimic în România asta! 😤.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper că lucrurile se vor îmbunătăți pentru armata noastră. 🚀 Să vedem ce o fi!
Hai că poate iese ceva din toată treaba asta! Eu încă sper că lucrurile se vor îmbunătăți pentru forțele noastre! 🤞.
Prea e totul perfect, nu vi se pare? Astea sunt cerințele operaționale sau o altă fantezie? Ce ascunde povestea asta? 🤔.