MApN a redus cu 25% cheltuielile pentru deplasările externe, afirmă Radu Miruță

RL
RL
Avatar photo
DeRL

MApN a redus cheltuielile pentru deplasările externe cu 25%, anunță Radu Miruță

Cheltuielile Ministerului Apărării Naționale (MApN) pentru deplasările externe au scăzut cu aproximativ 25% în prima parte a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că economiile realizate se ridică la aproape opt milioane de lei. „Doar în prima parte a acestui an, cheltuielile totale ale MApN pentru deplasările externe au scăzut cu aproximativ 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta înseamnă aproape 8 milioane de lei economisiți. 8 milioane de lei care nu s-au pierdut în cheltuieli inutile și care pot merge acolo unde Armata are cu adevărat nevoie”, a anunțat Miruță, vineri, într-o postare pe Facebook.

Ministrul a subliniat că este posibil să reprezinți România cu demnitate, în timp ce gestionezi cu atenție banii publici. El a menționat că, în ultimele șase luni, la MApN a fost analizată cu rigurozitate fiecare cheltuială.

„Nu am tăiat misiuni, nu am redus reprezentarea României în NATO sau în relația cu partenerii noștri. Am schimbat însă modul în care cheltuim”, a explicat Radu Miruță.

Publicitate
Ad Image

De asemenea, ministrul a adăugat că fiecare deplasare externă a fost evaluată detaliat, iar pentru cazare, transport și închirieri auto au fost identificate soluții mai eficiente, fără a afecta activitatea ministerului. „Eu cred că o mai atentă utilizare a banilor începe exact de aici. Nu din discursuri despre economie, ci din respectul pentru fiecare leu pe care cetățenii îl plătesc prin taxe. Da, se poate. Și, da, așa ar trebui să funcționeze orice instituție publică”, a concluzionat Radu Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *