Lia Olguța Vasilescu: Noua lege a salarizării ar putea crește cheltuielile statului cu 1,6 miliarde de euro anual

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Lia Olguța Vasilescu: Noua lege a salarizării ar putea crește cheltuielile statului cu 1,6 miliarde de euro anual

Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii și primarul municipiului Craiova, a criticat marți, într-o postare pe Facebook, proiectul noii legi a salarizării, susținând că forma actuală a acesteia ar majora cheltuielile statului cu aproximativ opt miliarde de lei anual.

Vasilescu a menționat că a fost ministrul care a conceput și trecut prin Parlament actuala lege 153/2017. „O aveam în programul de guvernare și, în prima zi de minister, am solicitat echipa cu care să o lucrez. Mi s-a spus că un singur om a lucrat la toate legile salarizării de după 1989 și (ghinion!), chiar în ziua în care eu depuneam jurământul ca ministru, el se pensiona. L-am chemat la mine (…) Absența lui de acum din minister se cunoaște… Ion Gibescu, așa se numea, a fost de un real ajutor. Fiindcă, deși creșteam cu aproape 60% salariile, pe medie, în tot sectorul bugetar, negocierea cu sindicatele a fost o întreagă nebunie. Nu fiindcă erau nemulțumiți de majorări, ci fiindcă voiau toți salariile medicilor, la care creșterea a fost într-adevăr uriașă”, a spus Vasilescu în mesajul publicat pe Facebook.

Fostul ministru al Muncii mai afirmă faptul că România ar urma să încaseze aproximativ 770 de milioane de euro prin PNRR pentru implementarea reformei salarizării, însă costurile suplimentare generate de noua lege ar depăși această sumă. Ea a criticat și modul în care au fost negociate prevederile privind reforma salarizării în PNRR, susținând că acestea au fost introduse fără consultarea Ministerului Muncii sau a partenerilor sociali. „A acceptat ca, dacă facem reforma salarizării, să primim 50 de milioane de euro, iar dacă nu o facem, să pierdem 770 milioane de euro. Mai proastă negociere sigur nu există!”, afirmă aceasta, referindu-se la fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

În mesajul său de pe Facebook, Vasilescu a mai susținut, printre altele, că forma actuală a noii legi ar majora cheltuielile statului cu aproximativ opt miliarde de lei anual. „La ora actuală, impactul prognozat pe legea salarizării este de 166 de miliarde. Dacă facem legea în actuala formă, proastă, impactul va fi de 174 miliarde. Deci statul român va pune în plus, anual, minim 8 miliarde de lei, adică 1,6 miliarde de euro”, a declarat aceasta.

Publicitate
Ad Image

Vasilescu a atras atenția asupra faptului că modificarea valorii de referință utilizate la calculul salariilor ar putea conduce la diminuarea veniturilor pentru o parte importantă a angajaților din sectorul public. „Al doilea lucru trecut în jalon era că, în administrația locală, trebuie coeficienți identici la UAT-urile cu grupe de populație similare, pe motiv că primarii și consiliile locale aprobaseră salarii pe care nu își permiteau primăriile să le plătească. El nu s-a gândit, totuși, că un angajat de la Iași nu poate primi același salariu cu cel de la Oradea, fiindcă, deși sunt în aceeași grupă, Iașiul are totuși un număr dublu de populație și, evident, responsabilitățile sunt mai mari. (…) Să revenim acum și la actuala lege a salarizării. Ministrul Florin Manole stabilise o valoare de referință de 4.325 lei, ministrul Pâslaru a modificat și a pus una de 4.100 lei. Pot să înțeleg rațiunea! Impactul era mare. Dar, dacă rămâne așa, veniturile a peste 60% dintre bugetari scad! Exact la cei cu salariile mici! Ce am dat noi în 2017 dispare acum aproape în totalitate!”, a mai spus Vasilescu.

În aceste condiții, ea a argumentat și poziția PSD față de proiectul de lege și susține că forma acestuia trebuie analizată înainte de adoptare. „Îmi explică și mie cineva de ce este pus la zid PSD doar pentru că spune un lucru de bun-simț: că nu poate vota o lege pe care nimeni nu a văzut-o încă? De ce acuzațiile astea că PSD blochează reformele lui Bolojan și, implicit, banii europeni?”, a spus Olguța Vasilescu, răspunzând acuzațiilor potrivit cărora social-democrații ar bloca reformele asumate de Guvern prin PNRR.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *