Incendiu devastator într-un pub din Bangkok: 27 de persoane au murit
Cel puțin 27 de persoane au murit, iar altele au fost rănite după ce un incendiu de proporții a izbucnit într-un pub din Bangkok.
Incendiul a fost semnalat în jurul miezului nopții. Prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul a declarat reporterilor aflați la fața locului că 27 de persoane au murit și că mai mulți dintre răniți au fost transportați la spital. El a precizat că se anchetează cauza incendiului.
Anutin a spus că un muzician care cânta în pub i-a povestit că a văzut fum ieșind dintr-un întrerupător situat lângă scenă, după care s-a întrerupt curentul, apoi s-a auzit o explozie, iar fumul dens a umplut rapid localul. Multe dintre victime au fost găsite în toaletele din spatele pubului.
Pompierilor le-a luat aproximativ o jumătate de oră să stăpânească flăcările. Fotografiile de după dezastru arată mese și scaune carbonizate, precum și interiorul distrus al pubului.
Thailanda a mai fost martora unor tragedii similare în trecut. În 2022, 14 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un pub cu muzică, în partea de est a țării. Cu mai bine de un deceniu înainte, 66 de persoane au murit, iar peste 200 au fost rănite într-un incendiu izbucnit în timpul petrecerii de Revelion, pe 1 ianuarie 2009, la clubul de noapte Santika din capitala Thailandei.

