Dragoș Pîslaru a prezentat concluziile consultărilor despre legea salarizării
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că primele consultări legate de noua lege a salarizării unitare au evidențiat probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care „nu sunt încă așezate corect”.
Pîslaru a subliniat că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate. „În această săptămână am organizat două sesiuni generale de informare: una cu instituțiile publice și una cu partenerii sociali. Au urmat consultările cu familiile ocupaționale din Sănătate și Cultură, Educație, instituții autofinanțate și familia Apărare și Ordine Publică. Aproape 100 de persoane au participat deja la discuții”, a explicat el.
Calendarul consultărilor este public, iar întâlnirile vor continua în săptămânile următoare. De asemenea, Pîslaru a menționat că a fost publicat proiectul de lege elaborat de Ministerul Muncii, alături de rapoartele Băncii Mondiale care au stat la baza acestuia, metodologia utilizată la nivel internațional și documentele care au fundamentat procesul de ierarhizare a funcțiilor. „Am considerat că este corect ca toate aceste informații să fie accesibile public și supuse dezbaterii”, a adăugat el.
În câteva zile, au fost primite sute de observații, atât în cadrul întâlnirilor, cât și în scris. „Multe sunt punctuale. Altele ridică probleme de fond care trebuie analizate și, acolo unde este cazul, corectate”, a spus Pîslaru.
Acesta a evidențiat faptul că există situații ce necesită reanalizări și întrebări legitime la care oamenii așteaptă răspunsuri. „Am găsit probleme reale. Unele grile nu sunt încă așezate corect. Există situații care trebuie reanalizate. Există soluții care trebuie ajustate. Și există întrebări legitime la care oamenii așteaptă răspunsuri”, a menționat el.
Pîslaru a subliniat importanța adoptării legii salarizării până la 31 august, având în vedere obligațiile asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și necesitatea reducerii deficitului bugetar. „Astăzi lucrăm într-un context complet diferit. România trebuie să reducă deficitul bugetar, să gestioneze constrângeri fiscale semnificative și să recupereze întârzieri majore în implementarea PNRR”, a explicat el.
Ministrul a adăugat că reforma legii salarizării este esențială, iar autoritățile au la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru finalizarea proiectului, astfel încât să poată fi asumat politic și să intre în vigoare până la termenul limită. „Nu este timpul pentru promisiuni facile și nici pentru iluzii. Este timpul pentru muncă serioasă, dialog și decizii responsabile”, a afirmat el.
Referitor la sporuri, Pîslaru a menționat că proiectul aflat în consultare elimină peste jumătate dintre sporurile existente, ceea ce ar contribui la simplificarea și creșterea transparenței sistemului de salarizare. „Sistemul actual a acumulat, de-a lungul timpului, un număr foarte mare de sporuri și excepții”, a subliniat el.
De asemenea, a adus în discuție tema indemnizației de dirigenție, evidențiind că eventualele modificări trebuie analizate cu atenție. „Un exemplu este propunerea privind eliminarea indemnizației de dirigenție. Din punctul meu de vedere, astfel de măsuri trebuie analizate cu foarte multă atenție. Dacă afirmăm constant că educația este o prioritate strategică pentru România, atunci trebuie să ne asigurăm că legea salarizării reflectă această prioritate și recunoaște responsabilitățile suplimentare pe care anumite cadre didactice și le asumă în fiecare zi”, a punctat Pîslaru.
Consultările au abordat și alte aspecte care depășesc analiza tehnică, inclusiv raporturile dintre diferitele categorii profesionale și salarizarea funcțiilor de demnitate publică. „De la raporturile dintre diferite categorii profesionale până la salarizarea funcțiilor de demnitate publică, există subiecte care nu pot fi rezolvate exclusiv prin formule și coeficienți. Acestea țin de modul în care societatea românească înțelege responsabilitatea, reprezentarea și serviciul public și necesită o dezbatere mai amplă decât cea pe care o poate purta o echipă tehnică într-un interval de câteva săptămâni”, a mai transmis acesta.
Pîslaru a încheiat prin a sublinia că noua lege a salarizării trebuie să țină cont de oamenii din spatele funcțiilor și să asigure un tratament echitabil pentru angajații statului. „Nu vom promite ceea ce nu putem livra. Nu vom spune oamenilor ceea ce vor să audă doar pentru a evita discuțiile dificile. În același timp, nu cred într-o abordare rece și tehnocratică. În spatele fiecărei funcții dintr-o grilă există oameni. Profesori, medici, polițiști, militari, asistenți sociali, funcționari publici și multe alte categorii profesionale care fac statul să funcționeze în fiecare zi. Un stat nu își poate servi cetățenii și nu poate cere performanță dacă nu își respectă proprii angajați. Respectul nu înseamnă promisiuni nerealiste. Înseamnă reguli clare, tratament echitabil și decizii luate transparent”, a menționat șeful de la Muncă.

