Controversa legii partidelor: USR acuză AEP de puteri depline în înființare și dizolvare

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Controversa legii partidelor: USR acuză AEP de puteri depline în înființare și dizolvare

Deputatul USR Alexandru Dimitriu critică proiectul legii partidelor politice pus în transparenţă de Autoritatea Electorală Permanentă, susţinând că, potrivit acestuia, instituţia condusă de Adrian Ţuţuianu va avea puterea de a decide în ceea ce priveşte înfiinţarea sau desfiinţarea unui partid.

Dimitriu a afirmat că, prin acest proiect, PSD vrea drept de viaţă şi de moarte asupra partidelor şi alianţelor politice din România. „Bine aţi venit în Republica Grindeanu – Ţuţuianu. Noua lege a partidelor, scrisă chiar de Autoritatea Electorală Permanentă, ia de la judecător şi dă unei instituţii conduse de un pesedist sadea puterea de a decide cine înfiinţează un partid, cine se aliază cu cine şi cine dispare”, a scris el pe Facebook.

Conform actualei legislaţii, cererea de înfiinţare a unui partid se judecă la Tribunalul Bucureşti, în şedinţă publică, în prezenţa procurorului. Proiectul prevede ca această cerere să ajungă la un complet de cinci angajaţi ai AEP, iar hotărârea este dată de conducerea instituţiei.

Dimitriu a subliniat că articolul 54 lasă tot AEP să stabilească, prin propria hotărâre, cine intră în completuri şi cum se împart dosarele, aşa că rămânem cu o instituţie care „scrie legea, primeşte puterea, îşi alege oamenii, le scrie regulamentul şi semnează decizia”. El a adăugat că nu este vorba doar de partide noi, ci şi de alianţe politice, care ar putea fi respinse de AEP.

Publicitate
Ad Image

El a menţionat că, în prezent, procurorul trebuie să ceară unui judecător dizolvarea unui partid, iar proiectul prevede că AEP se autosesizează, iar partidul ajunge în instanţă abia ulterior. Printre motivele care pot fi invocate se numără activitatea „contrară ordinii publice” sau urmărirea unui „alt scop” decât cel din statut.

Dimitriu a subliniat că articolul 56 lasă AEP să dispună dizolvarea partidului „întrucât scopul sau activitatea acestuia au devenit ilicite ori contrare ordinii publice” dacă îşi modifică statutul şi nu depune hârtia la AEP ori ţi se respinge. Nu trebuie să faci nimic ilegal, e destul să întârzii un document ca legea să decidă că ai devenit un pericol pentru ordinea publică.

Peste toate, articolul 74 bagă în şase luni toate partidele care există azi în pixul lui Ţuţuianu, ca să le binecuvânteze existenţa sau nu. „Un PSD care ne spune în fiecare zi că este în opoziţie tocmai şi-a scris singur dreptul de a hotărî cine mai are voie să existe în afara lui”, a mai susţinut Dimitriu.

Autoritatea Electorală Permanentă a precizat că proiectul legii partidelor politice reformează cadrul juridic actual, aliniindu-l la standardele europene. Reglementările propuse acoperă întregul parcurs al unui partid, de la constituire şi înregistrare până la reorganizare, dizolvare şi radiere.

AEP a subliniat că proiectul propune clarificarea regulilor privind identitatea partidului, drepturile membrilor, organizarea internă, patrimoniul, fundaţiile politice şi organizaţiile de campanie. De asemenea, procedurile de înregistrare şi registrele sunt propuse a fi transferate în responsabilitatea Autorităţii Electorale Permanente şi digitalizate, cu păstrarea controlului judecătoresc.

AEP a afirmat că proiectul urmăreşte un echilibru între autonomia partidelor şi cerinţele de transparenţă, integritate şi protecţie a drepturilor politice, reglementând întregul ciclu de viaţă al partidului cu mai multă transparenţă, democraţie internă, protecţie a membrilor, disciplină financiară şi digitalizare, păstrând însă autonomia politică a formaţiunilor şi controlul instanţelor.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *