CM 2026: Ecuador înfruntă Germania și își păstrează șansele de calificare
Echipa națională a Ecuadorului a învins joi seara, scor 2-1, echipa națională a Germaniei, în ultima etapă din grupa E a Cupei Mondiale.
Ecuadorienii au fost conduși cu 1-0. Deja calificată în șaisprezecimi, Germania a început tare meciul de la New York și Leroy a deschis scorul cu un șut plasat, în minutul 2, după o fază în care ecuadorienii au acuzat joc periculos și fault la Pavlovic, care a ridicat piciorul la nivelul capului, lovindu-l pe Vite. Însă, după verificarea VAR, golul a fost acordat și elevii lui Nagelsmann aveau avantaj minim pe tabelă.
Conștienți că au nevoie de victorie, sud-americanii au egalat cu un șut din afara careului, expediat de Angulo, în minutul 9. Germanii au replicat prin lovitura de cap a lui Havertz, prinsă de portarul Galindez și a fost 1-1 la pauză.
Imediat după reluare, în minutul 46, nemții au primit un penalti din partea arbitrului Tori Penso, Havertz fiind faultat în careu de Ordonez. Verificarea VAR a făcut-o însă pe Penso să anuleze decizia, din cauza unui fault anterior al lui Sane la Vite. Neuer a respins șutul lui Valencia, în minutul 62.
Minutul 73 a adus o ocazie mare a ecuadorienilor, ratată de Vite, iar după trei minute Sane a șutat slab, în brațele lui Galindez. Tah și Stiller au blocat șutul lui Kevin Rodriguez, în minutul 77, dar jucătorul lui Union St Gilloise s-a revanșat un minut mai târziu, când a oferit pasa pentru golul lui Plata. A fost golul care a adus, în cele din urmă, victoria sud-americanilor, un succes uriaș care le poate prelungi șederea în Statele Unite, pentru runda următoare.

