Claudiu Manda: PSD dispune de peste 200 de voturi în Parlament

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Claudiu Manda: PSD dispune de peste 200 de voturi în Parlament

PSD susține că a strâns o susținere semnificativă în Parlament privind învestirea unui nou Guvern, bazându-se deja pe un bloc de peste 200 de voturi.

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, a declarat într-un interviu pentru Cotidianul că există o speranță reală privind construcția unei noi coaliții proeuropene în jurul partidului. Deși spune că partidul are o cifră exactă, acesta refuză să spună de unde mai exact vine susținerea și de unde surplusul de aleși dintre numărul de acum și cel de 193 care au votat pentru susținerea lui Veștea.

„Eu spun că prima noastră opțiune este să se refacă, cu partidele care pot să facă parte din această coaliție pro-occidentală, pro-europeană, o majoritate care să poată să guverneze pentru perioada următoare. Și eu cred că aici lucrurile sunt în felul următor. PSD-ul are astăzi, când vorbim, în jurul său undeva la 200 și un pic de voturi și vă rog să nu-mi cereți numărul exact, deși îi știm, și nici, în niciun caz, cu nume și prenume, deși îi știm.” a menționat Manda.

Potrivit calculelor social-democraților, actuala coaliție PNL-USR-UDMR se mai bazează pe numai 150-160 de voturi, în timp ce PSD a atras alături de el grupul minorităților naționale și parlamentari nemulțumiți de conducerea lui Ilie Bolojan.

Publicitate
Ad Image

Claudiu Manda a mai explicat faptul că PSD și-ar dori reluarea colaborării cu UDMR. Secretarul general al PSD susține că dacă minoritatea maghiară decide să voteze pentru învestirea unui guvern PSD în Parlament, acest executiv ar trece. „Există această speranță ca în jurul PSD să se poată construi o coaliție pro-europeană, dacă cei de la UDMR ar putea să voteze un astfel de guvern.”

Claudiu Manda consideră că Ilie Bolojan și-ar dori să rămână premier interimar cât mai mult timp, motiv pentru care prelungește starea de incertitudine. Secretarul general al PSD susține că premierul interimar își încalcă propriile promisiuni și găsește scuze pentru a nu vota anumite guverne.

„Din păcate, avem de-a face cu un om pe care nici nu știu cum să-l cataloghez. Că e mincinos știm toți și s-a văzut. Că este bolnav de putere, putem interpreta. Pare un om care efectiv nu vrea să plece de la Palatul Victoria, care efectiv își schimbă poziția de la o zi la alta, de la o etapă la alta. De asta și considerăm că este mincinos.” a spus Claudiu Manda despre Ilie Bolojan.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *