Chisăliță: România devine un potențial centru logistic NATO la Marea Neagră
NATO analizează extinderea infrastructurii sale de conducte pe flancul estic, România fiind considerată nu doar un stat de frontieră, ci un posibil centru logistic pentru întreaga regiune a Mării Negre, conform unei analize a lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Chisăliță subliniază că invazia Rusiei în Ucraina a modificat nu doar arhitectura de securitate a Europei, ci și prioritățile logistice ale NATO. De-a lungul ultimelor trei decenii, Alianța s-a axat pe interoperabilitate, tehnologie militară și mobilitate rapidă. Astăzi, însă, planificatorii militari reanalizează o lecție fundamentală: fără combustibil, cele mai avansate echipamente militare devin ineficiente. Astfel, logistica a redevenit esențială pentru puterea militară.
Experiența războiului din Ucraina a demonstrat că transportul combustibilului prin cisterne rutiere sau feroviare este vulnerabil și costisitor, ceea ce face ca conductele petroliere să devină infrastructuri de importanță strategică.
Puțini europeni sunt conștienți de existența NATO Pipeline System (NPS), care este una dintre cele mai relevante infrastructuri logistice ale Alianței. Acesta nu transportă țiței brut, ci combustibili rafinați, cum ar fi kerosen, motorină și benzină, necesari pentru funcționarea bazelor aeriene, unităților terestre și operațiunilor militare. Componenta principală este Central Europe Pipeline System (CEPS), care străbate Europa Occidentală și conectează rafinării, porturi maritime, depozite strategice și baze aeriene.
Chisăliță menționează că NATO Pipeline System cuprinde peste 10.000 km de conducte și aproximativ patru milioane de metri cubi de capacitate de stocare. Acesta este conceput pentru a permite desfășurarea rapidă și susținerea pe termen lung a operațiunilor militare.
Până în 2022, centrul de greutate al logisticii NATO era în Europa Occidentală, dar acum amenințările s-au mutat. Flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, găzduiește cea mai mare concentrare de trupe aliate din ultimele decenii, cu noi grupuri de luptă formate în Polonia, România și statele baltice. Baza aeriană Mihail Kogălniceanu este în expansiune pentru a deveni una dintre cele mai importante facilități NATO din Europa de Est.
Aceste baze necesită o alimentare constantă și sigură cu combustibil. În prezent, logistica se bazează în mare parte pe transport rutier, feroviar și naval, care sunt suficiente în timp de pace, dar devin vulnerabile în cazul unui conflict major. Astfel, extinderea rețelei de conducte către est devine necesară.
Chisăliță subliniază că România beneficiază de o infrastructură construită pentru un alt tip de război, având un avantaj din perioada comunistă. În timpul Războiului Rece, țara a dezvoltat un sistem complex de transport al țițeiului și produselor petroliere, care deservea atât economia, cât și armata.
Acest sistem include rețele de conducte pentru țiței și produse petroliere, depozite militare și civile dispersate, legături cu rafinăriile din zona Ploiești, porturile petroliere și bazele aeriene. Existau și depozite semi-îngropate și subterane, dar nu există dovezi publice că România ar fi construit un sistem național de cavități subterane comparabil cu cele din alte state NATO.
Chisăliță estimează că o parte din infrastructură încă există, unele conducte fiind utilizate de CONPET, iar unele depozite militare sunt încă funcționale. Totuși, alte tronsoane și depozite au fost scoase din uz, conservate sau privatizate după 1990. „Aceasta este diferența fundamentală dintre România și multe alte state din regiune, România nu pornește de la zero”, afirmă el.
Portul Constanța este considerat un nod energetic crucial pentru NATO. Legătura dintre Portul Constanța și zona rafinăriilor, inclusiv Oil Terminal, Petrobrazi, Petrotel și Petromidia, formează unul dintre cele mai importante noduri energetice din Europa de Sud-Est.
Conductele care conectează aceste facilități ar putea constitui baza unui viitor coridor logistic destinat alimentării bazelor NATO din România, Bulgaria și Turcia. Estimările sugerează că între 250 și 500 km din infrastructura existentă ar putea avea o valoare strategică, având nevoie de evaluări tehnice și modernizări.
Chisăliță consideră că, pentru integrarea în sistemul logistic aliat, ar fi necesare conducte noi către frontiera cu Bulgaria, conexiuni directe cu baza Mihail Kogălniceanu, noi stații de pompare, terminale moderne de încărcare rutieră și feroviară, depozite strategice de mare capacitate în Dobrogea, precum și sisteme moderne de automatizare și monitorizare. Între 300 și 400 km de conducte noi ar putea completa infrastructura existentă, deși costurile sunt considerabile, există posibilități de finanțare prin programele NATO și Uniunea Europeană.
Beneficiile economice pot depăși dimensiunea militară a proiectului. Chisăliță subliniază că impactul economic ar putea fi semnificativ, construcția unei asemenea infrastructuri generând lucrări de sute de milioane de euro, incluzând contracte pentru industria românească, lucrări de construcții și montaj, producție de echipamente, automatizări industriale, sisteme de securitate, servicii de mentenanță și noi locuri de muncă.
Dacă statul ar păstra proprietatea asupra conductelor și ar opta pentru concesionare sau operare în parteneriat, acesta ar putea obține venituri recurente de 20-30 milioane de euro pe an, în timp ce costurile modernizării ar putea fi acoperite în mare parte din fonduri europene și aliate.
Portul Constanța a câștigat o importanță sporită după începutul războiului din Ucraina, devenind o rută logistică principală pentru exporturile ucrainene și aprovizionarea regiunii. Integrarea acestuia într-o rețea NATO de transport al combustibililor ar adăuga o dimensiune suplimentară, transformând Constanța dintr-un mare port comercial într-un nod logistic energetic esențial pentru Alianță.
Chisăliță avertizează că vor exista și costuri asociate. „Orice infrastructură strategică devine automat infrastructură critică. Conductele și depozitele ar trebui să fie protejate permanent împotriva sabotajului, atacurilor cibernetice și amenințărilor hibride. Aceasta presupune investiții suplimentare în securitate, supraveghere și intervenție. În plus, dezvoltarea unei astfel de rețele poate genera dificultăți administrative, exproprieri și controverse politice interne. Aceste provocări nu trebuie ignorate, dar nici exagerate. Ele fac parte din orice proiect major de infrastructură”, adaugă specialistul.
Din perspectiva interesului național, Chisăliță subliniază câteva condiții esențiale: proprietatea asupra infrastructurii trebuie să rămână românească; utilizarea acesteia se va face prin concesiuni sau acorduri de operare; modernizarea să fie finanțată în principal din fonduri externe; firmele românești să participe la lucrări și mentenanță; investițiile să includă și infrastructură civilă – porturi, căi ferate și drumuri.
România dispune de un avantaj pe care puține state din regiune îl au, având un port strategic la Marea Neagră, rafinării importante, o rețea națională de conducte, o industrie energetică experimentată și una
