Cercetarea în libertate pentru Viorel Pașca și coordonatoarea azilelor din Bihor
Viorel Pașca, soția și cei trei fii ai săi, precum și coordonatoarea activităților de la azilele ilegale din Bihor vor fi cercetați în libertate, după ce Curtea de Apel a respins cererea DIICOT de arestare preventivă și i-a scos și de sub control judiciar, așa cum stabilise prima instanță în acest caz.
Decizia este definitivă. În cadrul ședinței, instanța a respins contestația formulată de PICCJ-DIICOT împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București. Aceasta a admis contestațiile formulate de contestatorii inculpați și a desființat în parte încheierea din data de 02.07.2026 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.
Instanța a decis să respingă propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de PICCJ-DIICOT cu privire la inculpați și a înlăturat dispoziția privind luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați. Menține dispozițiile încheierii contestate privind cheltuielile judiciare. Decizia a fost comunicată publicului în urma ședinței Curții de Apel București.
„Nu îmi este rușine de activitatea mea de 20 de ani, în care am încercat să ajut, în care am încercat să fiu de folos, să aduc un plus în societate, în viața acestor oameni care nu mai aveau pe nimeni, oameni de care s-a lepădat toată lumea, familii, instituții, statul român și așa mai departe. Am încercat să le fim de folos acestor oameni, am încercat să le salvăm viața și nu exagerez când spun asta, pentru că veneau din condiții extrem de defavorabile și, repet, am conștiința împăcată, n-am vrut niciodată să fac rău”, a afirmat Viorel Pașca, săptămâna trecută, la Curtea de Apel București.
Alături de Viorel-Teodor Pașca, au fost reținuți inițial soția sa, Florica Pașca, cei trei fii, Viorel-Emanuel, Abel-Timotei și Daniel-Sabin Pașca, precum și Delia Mioara Păcală, coordonatoarea activităților de la azilele ilegale din Bihor.
Decizia din 2 iulie, prin care aceștia au fost plasați sub control judiciar, a fost atacată de către procurorii DIICOT la Curtea de Apel București. Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracțional organizat complex, acuzat de trafic de persoane și exploatarea vulnerabilității la o scară alarmantă în județul Bihor.
Investigația a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile – vârstnici, persoane cu dizabilități psihice grave și oameni fără adăpost – au fost transformate în simple „surse de venit” sub paravanul unei activități caritabile. Procurorii spun că grupul infracțional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Pașca, liderul rețelei, împreună cu soția sa și cei trei fii ai săi. Rețeaua funcționa sub paravanul Asociației „Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizație umanitară, dar care în realitate nu deținea licențele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.

