Bolojan și Maia Sandu au discutat despre întărirea apărării pe flancul estic

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Bolojan și Maia Sandu au discutat despre întărirea apărării pe flancul estic

Ilie Bolojan a discutat, vineri, la Chișinău, cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu despre securitatea regională, în contextul incidentului de la Galați, unde o dronă a căzut peste un bloc de locuințe.

În cadrul discuțiilor, Bolojan a subliniat necesitatea consolidării apărării pe flancul estic al NATO și a cooperării cu partenerii europeni pentru gestionarea riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina.

Securitatea regională și efectele războiului din Ucraina au dominat discuțiile purtate vineri la Chișinău de premierul interimar Ilie Bolojan cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Bolojan a condamnat incidentul produs în noaptea precedentă la Galați, unde o dronă a căzut peste un bloc de locuințe, calificând situația drept „inacceptabilă” și a menționat că autoritățile române pregătesc măsuri care vor fi analizate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și care vizează întărirea securității la frontiera estică.

În același context, România a solicitat aliaților din NATO sprijin pentru transferul unor capabilități militare esențiale, inclusiv sisteme antiaeriene, sisteme antidronă și radare capabile să identifice amenințările la joasă altitudine.

Publicitate
Ad Image

Bolojan a declarat că România se află în etapa finală a Programului SAFE, prin care vor fi contractate, până cel târziu în anul 2030, toate capacitățile de apărare solicitate de Armata Română, cu investiții estimate se ridică la aproximativ 10 miliarde de euro. Măsurile urmăresc consolidarea capacităților de apărare și adaptarea acestora la noile provocări generate de evoluția conflictelor moderne și de utilizarea pe scară largă a dronelor.

Referindu-se la contextul regional, Bolojan a arătat că atât România, cât și Republica Moldova resimt efectele războiului din Ucraina și ale instabilității din regiune, motiv pentru care cooperarea cu partenerii și aliații strategici rămâne esențială pentru asigurarea siguranței cetățenilor.

Un alt subiect important al discuțiilor a fost parcursul european al Republicii Moldova. Bolojan a reafirmat sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a statului vecin, subliniind că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cea mai solidă garanție pentru dezvoltare economică, investiții, transfer de tehnologie și creșterea nivelului de trai.

Acesta a apreciat, de asemenea, eforturile autorităților moldovene pentru implementarea reformelor necesare și a evidențiat importanța continuării proiectelor bilaterale în domenii precum energia, transporturile, educația și cultura.

În cadrul evenimentului „Primării puternice. Localități dezvoltate”, Bolojan a transmis un mesaj de susținere pentru direcția proeuropeană a Republicii Moldova. „O prioritate despre care discutăm astăzi este crearea condițiilor pentru prosperitatea cetățenilor pe care îi reprezentăm. Pentru a crea prosperitate, trebuie să creăm condiții pentru dezvoltare economică, iar fără decizii strategice de apartenență la blocuri economice puternice, cum este Uniunea Europeană, acest lucru nu este posibil. Uniunea Europeană înseamnă acces la piețe, transfer de tehnologie și locuri de muncă”, a declarat acesta.

Bolojan a felicitat conducerea Republicii Moldova pentru deciziile strategice adoptate și cetățenii care au susținut parcursul european al țării, apreciind că acesta reprezintă „o condiție de bază pentru prosperitate”. În intervenția sa, premierul interimar a salutat și reformele promovate în administrația publică locală, apreciind că procesul de reorganizare și comasare voluntară a localităților poate contribui la creșterea eficienței administrative, reducerea costurilor de funcționare și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.

„Republica Moldova are astăzi oportunitatea de a implementa măsuri importante pentru dezvoltarea comunităților locale și creșterea calității vieții cetățenilor”, a afirmat Bolojan, subliniind că o administrație locală eficientă și profesionistă este esențială pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea comunităților.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Băi, da’ sigur că discuțiile astea o să rezolve ceva! 😄 Iar ne luăm țeapă cu promisiuni frumoase și nimic concret, ca de obicei. Așa e la noi…

  • Sincer acum, totul sună bine pe hârtie, dar când vedem realitatea din țară… nu se schimbă nimic! Suntem de râs în fața lumii cu astfel de „inițiative”. 🙄.

  • Hai că poate iese ceva bun din întâlnirea asta! Eu încă sper că oamenii ăștia pot face ceva pentru securitate. Poate chiar avem nevoie de mai mult optimism! ✌️.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *