Anchetă penală împotriva lui E. Jean Carroll, acuzatoare a lui Trump

RL
RL
Avatar photo
DeRL

Anchetă penală împotriva lui E. Jean Carroll, acuzatoare a lui Trump

O anchetă penală care o vizează pe E. Jean Carroll, fostă jurnalistă a revistei Elle care l-a acuzat pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, de agresiune sexuală, a fost deschisă de procurorii Departamentului american de Justiţie (DoJ).

Această nouă ofensivă a administraţiei Donald Trump împotriva uneia dintre acuzatoarele sale urmăreşte să determine dacă scriitoarea în vârstă de 82 de ani a minţit sub jurământ în timpul depoziţiilor legate de cele două procese civile pe care le-a intentat împotriva preşedintelui.

Prima se referă la presupuse fapte de viol din 1996, comise într-o cabină de probă a unui mare magazin din New York, pentru care preşedintele a fost găsit vinovat la civil. A doua vizează o acţiune în defăimare intentată după ce Donald Trump a negat agresiunea sexuală în 2019, proces câştigat de E. Jean Carroll. Donald Trump a făcut sau intenţionează să facă apel în ambele dosare.

Potrivit CNN, procurorii se bazează pe o declaraţie sub jurământ făcută în 2022 de E. Jean Carroll, în care aceasta afirma că nu a primit nicio finanţare externă pentru procedurile sale judiciare. Ulterior a reieşit că miliardarul Reid Hoffman a preluat o parte din costurile legale şi cheltuieli.

Publicitate
Ad Image

Această nouă anchetă constituie încă un exemplu al atacurilor judiciare conduse de Departamentul de Justiţie al lui Donald Trump care doreşte să folosească tribunalele pentru a-şi ţinti inamicii personali. Procurorul general Pam Bondi a fost demisă la începutul lunii aprilie, în special după o serie de eşecuri lamentabile în a finaliza urmăriri penale ghidate de Donald Trump împotriva unora dintre adversarii săi, vizându-i în special pe James Comey, fostul director al FBI (poliţia federală), şi pe procurorul general al statului New York, Letitia James.

Preşedintele republican l-a numit pentru a asigura interimatul în această funcţie strategică pe Todd Blanche, până atunci numărul doi din DoJ. Ulterior, DoJ a accelerat această campanie de represalii. Fost avocat personal al lui Donald Trump în dosarul E. Jean Carroll şi în altele, Todd Blanche s-a recuzat din acest caz.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *